Municipiul Craiova va avea un pasaj suprateran în zona centrală a municipiului, contractul de finanţare a lucrării, în valoare de aproximativ 14 milioane de euro, fiind semnat, marţi, de secretarul de stat Răzvan Murgeanu din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Potrivit Mediafax, pasajul suprateran, care se întinde pe o lungime de 545 de metri, vizează descongestionarea traficului rutier în centrul Craiovei.
„Acest pasaj va descongestiona de tot zona centrală. Eu însumi am stat vreo cinci minute în centru, în trafic, încercând să fac stânga. Acest pasaj va rezolva problema aceasta”, a declarat secretarul de stat Răzvan Murgeanu.
Lucrările de realizare ale pasajului suprateran de la kilometrul 0 al municipiului Craiova sunt estimate să dureze 28 luni, în cadrul proiectului urmând să se reabiliteze 18.026 metri pătraţi de străzi, 5.350 metri pătraţi de trotuare şi 1.373 de metri liniari de reţele de alimentare cu apă şi canalizare care vor fi deviate.
Potrivit biroului de presă al ADR S-V Oltenia, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) Primăria Craiova are în implementare alte trei proiecte care vizează fluidizarea traficului rutier în municipiul Craiova, pe axa de transport est-vest (43.972.608 lei), reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional „Elena Cuza” (10.338.313 lei) şi realizarea unui Centru Multifuncţional – Pavilion Central (84.085.092 lei).