16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialFOTO VIDEO Mii de londonezi protestează, sâmbătă, împotriva Brexitului

FOTO VIDEO Mii de londonezi protestează, sâmbătă, împotriva Brexitului

Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în centrul Londrei pentru a cere guvernului conservator, condus de premierul Theresa May, ''să renunțe la Brexit'', potrivit Agerpres.

După ce au defilat pe străzile din centrul capitalei britanice, convoiul s-a oprit în fața parlamentului, unde mai multe persoane ar urma să ia cuvântul pentru a pleda cauza Uniunii Europene, printre ele figurând îndeosebi cântărețul irlandez Bob Geldof, care a făcut apel la un vot împotriva Brexit-ului la referendumul din 23 iunie 2016. 

Acest ''Marș pentru Europa'' are loc cu două zile înainte de primul vot în parlamentul britanic privind proiectul de lege al guvernului, ce vizează să stabilească ce legi europene vor fi menținute în dreptul național după ieșirea din UE, o etapă majoră în punerea în practică a Brexit-ului. 

''Legea privind retragerea din Uniunea Europeană'' prevede de fapt abrogarea documentului intitulat ''European Communities Act'' din 1972, care a marcat aderarea Regatului Unit la UE.

Cele mai citite

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă