În îndelungata sa luptă cu rinitele, laringitele, Codruţ Sarafoleanu a avut sute de pacienţi, plini de bani. La aflarea veştilor necruţătoare, erau în stare să vândă tot. Dar era prea târziu. În materialul “semnal de alarmă”, strigătul său de disperare se îndreaptă şi către colegii săi, din domeniul medical, care ard deşeurile biologice.
Ca unul retras la “moşie,” am crezut că scap de fumul înecăcios din capitală. Aflat la 25 de km, m-am trezit noaptea trecută cu un miros de hoit în nări. E prea mult.
Guvernul e preocupat de cum să acopere deficitul de zileri din Germania sau de cum să angajeze mai mulţi liberali în administraţia centrală.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, deşi nu are în subordinea sa Agenţia de Mediu sau Garda de Mediu, va fi izbită în piept de toate atacurile electorale ce vor urma pe acest subiect, mănuşă pentru contracandidatul său Nicuşor Dan, care apropo ce mai face? Ce mai salvează?
Acum câteva zile, în Bucureşti nu se mai putea respira noaptea. Au ars nişte deşeuri la Periş
Interesant e în apelul prestigiosului orelist român e că se referă nu numai la efecte, ci încearcă să caute cauzele unei intoxicaţii în masă.
Oare gardienii de mediu, care saltă lunar ca bărbaţii, 12.000 de lei, nu indentifică ce se întâmplă în jurul Bucureştiului “noaptea ca hoţii”?
Totul e cu batista pe ţambal. Toate gropile de gunoi, staţiile de asfalt, betonierele au protecţie de la stăpânire. N-ai să vezi vreo companie poluantă care să-şi facă publicitate cu noile instalaţii de filtrare a aerului. Pentru simplul fapt că nu există.
La mine, în oraşul natal, Timişoara, o fabrică celebră a fost strămutată din Germania, la doi paşi de cartierele de case. Prin târg managerii se lăudau cum protejează ei aerul, au anual un milion de euro pentru celebrul CSR. Bani pentru concerte de mandolină, pentru ateliere de “cum să ţesem frumos,” pentru hrănit porumbeii, dar nimic pentru mărirea arealului Pădurii Verzi.
Pe lângă banii CSR, mai au şi pentru casele de avocatură. Pac, trag un proces dacă li se afectează imaginea.
Viaţa nu înseamnă doar lupta cu COVID-19. Planeta parcă a îngheţat în această paradigmă. Nimeni nu mai moare de foame, de cancer sau din poluare. Doar din buclucaşul coronavirus.
Ferească Dumnezeu să te îmbolnăveşti de altceva. Nimeni nu mai are timp de tine. Te mai duci la ortopedie dacă ai un deget rupt? Rămâi cu el, altfel te rişti la un coronavirus. Şi aşa preferi să suferi în tăcere. Numai că poluarea nu se vede. Se simte. Se trage în plămâni. Şi mori cu zile.
Când eram mic, Berti bácsi, vizitiul tatei, avea o vorbă: “muncat bine, bevut bine, dimineaţa sculat mort.” Şi acolo nu exista factor poluant.
“Oare plămânii noştri agresaţi de atâta poluare nu sunt mult mai sensibili la infecţia cu CoVid-19?”, se întreabă profesorul Codruţ Sarafoleanu
Redau integral comentariul distinsului profesor doctor Codruţ Sarafoleanu, unul dintre cei mai recunoscuţi rinologi ai lumii, aşa cum a apărut pe happymed.tv.
“Pe timp de pandemie parcă timpul stă în loc. Aproape ca transpare ideea că alte boli nu mai există. Nici în ţara noastră şi nici pe planetă. Din păcate se moare în continuare de boli cardiovasculare, de cancer, de accidente vasculare cerebrale şi evident de multe alte afecţiuni. Totul este încremenit în ştiri despre pandemie, ordonanţe, studii clinice şi de laborator pentru găsirea medicamentului izbăvitor. Iar în timpul ăsta se moare de o multitudine de boli, de care se murea şi acum 2-3 luni. Şi de care se va mai muri şi peste alte câteva săptămâni.
Un flagel care ne ucide lent dar sigur este poluarea. Ca bucureştean am sperat ca lipsa traficului va aduce o ameliorare semnificativă a calităţii aerului. Industrie nu prea mai există, avioane nu prea mai zboară, maşinile nu mai circulă decât insignifiant comparativ cu vremurile de glorie ale poluării din Bucureşti. Şi cu toate acestea remarc în mod repetat în ultimile 3 săptămâni, zile cu vizibilitate redusă datorită prafului şi fumului, un miros greu de stârvuri şi resturi menajere şi mai ales un fum înnecăcios. Culmea mai mult noaptea. Doar nu degeaba tot facem uz de o vreme de sintagma noaptea ca hoţii. Îţi pătrunde în casă chiar dacă ai geamurile închise şi te sufocă la propriu. Cum s-a întâmplat în ultimile doua nopţi.
Aş vrea să transmit un mesaj medical iresponsabillor care continuă să ardă toate nenorocirile acestea de deşeuri în enclave dintre cartierele Bucureştiului, deşi administrativ sunt localizate în Ilfov. Pentru conformitate aş da doar exemplul gropii de gunoi şi deşeuri din enclava situată între cartierele Militari, Bucureştii Noi, Şoseaua de centură a Bucureştiului şi entităţile administrative Chiajna, Roşu şi Chitila. Şi dacă migrăm spre sud estul oraşului povestea se repetă.
Domnilor, poluarea înseamnă moarte. Lentă şi chinuitoare. Prin boli grave respiratorii şi oncologice. De care se moare anual şi în România şi în lume infinit mai mult decât de infecţia cu CoVid-19.
Afecţiunile ORL sunt determinate în mod cert şi de poluare. Rinitele şi rinosinuzitele, faringitele şi laringitele dar mai ales cancerele de cap şi gât au o relaţie directă cauză efect cu noxele inhalatorii. Despre cancerul pulmonar ce să mai vorbim. Bolile pulmonare cronice şi cele cardiovasculare de asemenea. Anumite tumori cerebrale şi chiar afecţiuni ale aparatului reproducător sunt produse de poluare (…)
În timpul crizei COVID-19, lumea nu mai moare de alte boli?
Dar în ciuda discuţiilor, semnalelor de alarmă şi repetatelor petiţii semnate de populaţia capitalei am continuat cu toţii să ne otrăvim şi să ne sinucidem lent trăind în acest oraş. Un mesaj pentru cei care ard deşeuri: aveţi şi dumneavoastră căi respiratorii, plămâni şi alte organe ca şi noi toţi. Riscaţi sănătatea copiilor şi a dumneavoatră personal. O situaţie financiară bună nu vă scuteşte de acest risc. Odată ce veţi face boli nu veţi putea negocia cu acestea pentru ca faceţi parte dintr-o anumită categorie socială. Şi să ştiţi ca de cancer pulmonar se moare şi la Viena şi la Paris şi la New York. Odată ce aveţi boli cronice tot dependenţi de tratamente veţi fi. E adevărat, altfel este dacă primeşti recomandările de la clinici de prin străinătate decât de pe aici din ţară.
Am avut în faţă nenumăraţi pacienţi cu confort financiar care au crezut că domniile lor nu se pot îmbolnăvi. Mai ales de boli grave şi în special de cele oncologice. Şi care la aflarea diagnosticului şi mai ales a prognosticului erau dispuşi să dea toţi banii din conturi pentru sănătatea lor. Din păcate pentru unii a fost foarte târziu. Dar au trecut la cele veşnice bogaţi şi îndestulaţi. Fericiţi că în aventura efemeră numită viaţă s-au uitat adesea de sus la alţii. La fel cum probabil se uită şi acum. Doar ca din altă dimensiune…
Ţin minte că una dintre ştirile încurajatoare de la Wuhan a fost aceea că poluarea în oraş a scăzut semnificativ pe perioada carantinei. În Bucureşti poluarea este la fel de mare ( o spun măsurătorile şi cei care se ocupă de acest subiect) , poate doar otrăvurile pe care le respirăm sunt altele. Am reuşit să rafinăm metodele de gazare modernă. Nu mai sunt ţevi de eşapament, avem fecale de porci sau păcura de la Periş. Ghinion că a bătut vântul spre Bucureşti şi nu spre alte zări.
Închei cu o întrebare retorică – oare plămânii noştri agresaţi de atâta poluare nu sunt mult mai sensibili la infecţia cu CoVid-19?”, se întreabă profesorul Codruţ Sarafoleanu, şeful Centrului de Excelenţă în Chirurgie Endoscopică ORL al UMF „Carol Davila” din cadrul Spitalului Clinic Sfânta Maria, autor al multor lucrări de specialitate de referinţă.
