De când s-a aflat vestea că Michael Douglas suferă de o boală incurabilă, lumea e şi mai interesată să-i vadă filmele, mai cu seamă pe cele recente. În această categorie intră şi „Singuraticul”, de acum un an şi un pic, unde e un tip fermecător, căruia i se pune diagnosticul de cardiac. Plus că, în viaţa reală se împacă greu cu gândul că are vârstă de bunic, iar aici aproape că n-are încotro. Spre deosebire de existenţa lui de dincolo de ecran, o duce prost cu banii şi îi trebuie musai un sponsor. Compromisurile sunt la ordinea zilei, interioarele sunt, însă, splendide, iar New York-ul se străvede printr-o fereastră, la care îţi rămâne sufletul. Tentaţia de a se încurca măcar un pic cu o tânără studentă e mult prea ispititoare ca s-o ignore.
Fata îi ţine, după, o întreagă teorie psihanalitică din care nu lipseşte figura paternă, ceea ce pe el îl plictiseşte şi-l deprimă. După o bucată de vreme apare şi Dany De Vito, care vine cu lecţii de viaţă, spuse pe un ton care le face mai puţin banale. Mama cu finanţele, care e mai şarmantă cu mult decât fiica, e interpretată de Mary-Louise Parker, pe care abia aţi văzut-o pe post de iubita lui Bruce Willis, în „Greu de pensionat”. Susan Sarandon are o prezenţă nu prea convingătoare, dar foarte feminină, iar la final el e din nou la spital. Tot „Wall Street” e mai interesant!
SINGURATICUL
SOLITARY MAN. SUA, 2009, 1h 27min.
Regia: Brian Koppelman şi David Levien. Cu: Michael Douglas, Susan Sarandon, Danny de Vito, Mary-Louise Parker, Jenna Fischer, Jesse Eisenberg,
Imogen Poots. Preţ: 49,90 lei.
Distribuit de PRO VIDEO.