17.6 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialFiul fostului şef al Direcţiei Agricole Arad, dispărut de la o petrecere...

Fiul fostului şef al Direcţiei Agricole Arad, dispărut de la o petrecere şi căutat de forţe ale MAI

Tânărul căutat se numeşte Mihai Mălăeş, are 18 ani şi este fiul fostului director coordonator al DADR Arad, Ioan Mălăeş, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Arad, tânărul a dispărut, vineri seară, de la o petrecere care a avut loc într-un internat şcolar din oraşul Chişineu-Criş.

„Din informaţiile pe care le deţinem, tânărul a participat la o petrecere de majorat, iar dimineaţă nu a mai ajuns acasă. Familia a reclamat dispariţia şi căutările au început imediat, fără rezultat până în prezent”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad.

La căutări participă poliţişti, jandarmi, poliţişti comunitari şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Peste o sută de cadre ale MAI sunt implicate în acţiune, la care se adaugă voluntari. La căutări sunt folosiţi inclusiv câini, iar scafandri caută în albia Crişului Alb”, a declarat Camelia Tuduce.

Tatăl tânărului dispărut, Ioan Mălăeş, a declarat, corespondentului Mediafax, că oferă recompensă pentru orice informaţii care pot conduce la găsirea fiului său.

„Nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla cu el, nu vreau să cred că a păţit ceva rău. Oferim recompensă financiară pentru orice informaţii care ne pot ajuta să-l găsim”, a spus Mălăeş.

În Chişineu-Criş, dar şi în municipiul Arad, au fost distribuite afişe cu tânărul dat dispărut.

 

Cele mai citite

Donald Trump anunță taxe vamale de până la 100% pentru medicamentele generice importate în SUA

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că medicamentele generice importate în SUA vor fi supuse unor taxe vamale de 100% după o perioadă...

Spania vrea să interzică fumatul și țigările electronice pe terase și plaje

Guvernul de stânga al Spaniei propune interzicerea fumatului și a utilizării țigărilor electronice în mai multe spații exterioare, inclusiv pe terasele restaurantelor și barurilor,...

Bulgaria, somată să nu ofere sprijin militar Statelor Unite

Guvernul Bulgariei a anunțat că va solicita aprobarea Parlamentului pentru găzduirea a până la opt avioane-cisternă americane la baza aeriană Bezmer, aflată în sud-estul...
Ultima oră
Pe aceeași temă