Vrei vacanţa perfectă de iarnă, cu pârtii buclucaşe, multă veselie şi mâncare mai gustoasă decât cea a bunicii? Atunci du-te în frumosul Tirol, la Zillertal Arena.
Din Munchen până în staţiune este o distanţă de 170 km, iar din Salzburg sunt 150 km. Zillertal Arena este una dintre cele mai mari şi mai moderne zone de schi din Austria, fiind foarte populară printre turiştii din întreaga lume.
Sezonul de schi la Zillertal ţine cinci luni, din decembrie până în aprilie. Pistele sunt de foarte bună calitate, cu o lungime de 166 km, având toate gradele de dificultate. În plus, există 51 de telecabine şi schi-lifturi pentru transportul turiştilor.
Pentru sezonul 2011, Zillertal Arena îşi aşteaptă vizitatorii cu patru telecabine noi, de opt locuri. Datorită lucrărilor de modernizare, urcarea de trei kilometri din Konigsleiten până la 2200 de metri durează acum doar opt minute. În plus, scaunele sunt încălzite, pentru un plus de confort. Aceste mijloace de transport sunt mai puţin vulnerabile la vânt, dar şi mai sigure şi mai confortabile pentru copii. Investiţiile în modernizarea infrastructurii de transport din Zillertal Arena s-au ridicat la aproximativ 32 de milioane de euro.
Pe lângă noile telecabine, echipamentul de producere a zăpezii artificiale a fost pus complet în funcţiune. Persoanele responsabile pentru acoperirea pârtiilor cu zăpadă din Zillertal Arena sunt în mare parte fermieri. Pe lângă pregătirea tehnică, aceştia înţeleg natura, clima şi condiţiile meteo. Poţi vedea pe site-ul staţiunii, care are şi secţiune în limbă romană, cum este făcută şi aşezată zăpada. Investiţiile anuale de milioane de euro garantează pârtii în stare perfectă, din prima până în ultima zi a sezonului.
Paradisul celor mici
Cei mici au o secţiune specială în parcul de iarnă din Zillertal Arena Kids Line, iar elefantul galben, mascotă staţiunii, vorbeşte o singură limbă: cea a copiilor. În plus, micuţii au la dispoziţie şcoli de schi, pentru a-şi perfecţiona stilul. Dacă nu vrei să îi duci pe pârtie, îi poţi lasă la grădiniţa special creată pentru ei, unde sunt supravegheaţi în permanenţă şi au la dispoziţie un loc mare de joacă.
Monitorizarea şi înregistrarea video a evoluţiei sportive
Performanţa ta pe pârtie este înregistrată şi monitorizată. La Zillertal Arena este uşor să îţi verifici evoluţia, rapid şi gratuit. Anul trecut, au fost solicitate peste 600 000 de astfel de analize.
Tot ce trebuie să faci este să introduci pe site-ul staţiunii numărul permisului de schi, apoi poţi vedea câte urcări ai făcut, pe ce piste ai schiat şi poţi compara evoluţia ta cu cea a prietenilor.
În plus, sportivii care vor să se vadă în acţiune pe piste sau care vor să îşi îmbunătăţească stilul au la dispoziţie noul serviciu oferit de Zillertal Arena, SkiMovie. Cele două regiuni unde înregistrarea video este posibilă sunt Zell şi Gerlos. Seara, după introducerea numărului permisului de schi pe site, poţi să vizionezi videoclipul cu tine, să îl descarci sau să Iil trimiţi prietenilor, fără nici o taxa suplimentară. În 2010, 12500 de turişti au folosit SkiMovie.
Distracţie în afara pârtiei
Chiar dacă turiştii care vin la Zillertal Arena sunt înnebuniţi după schi şi zăpadă, există multe alte modalităţi de distracţie în staţiune, în afara pârtiilor.
Joacă-te pe şapte kilometri de tobogan iluminat sau potoleşte-ţi setea de adrenalină cu o cursă în montagne russe-ul din staţiune, care merge pe o distanţă de 1,5 kilometri, în prima fază în ascensiune, apoi în cădere liberă, spre vale, pe un traseu cu valuri, salturi şi curbe abrupte.
Dacă vrei să te bucuri de natură, poţi face o căţărare romantică nocturnă, cu torţe, până la cascadele Krimml, alpinism pe gheaţă, la cascada Untersulzbach sau o plimbare pe drumul „Walder Krippenweg”.
Vizitează şi observatorul astronomic din Konigsleiten, instituţia de profil situată la cea mai mare altitudine din Europa, unde misterele spaţiului îţi sunt dezvăluite printr-o cupolă cu diametrul de şapte metri. Când cerul este senin, se pot face observaţii nocturne ale soarelui şi stelelor.
Competiţii de sezon
Stroh Juchee este o cursă de sănii care atrage la fiecare ediţie câte 8000 de participanţi. Aceştia trebuie să găsească cea mai bună modalitate de a manevra la vale o sanie făcută integral de ei. Concursul are loc pe 16 ianuarie 2011, la Zell.
Gloryfy Bastards este un concurs de snowboard şi schi desfăşurat în Gerlos. La prima ediţie, de anul acesta, s-au adunat sute de turişti dornici să ia parte la competiţie. Concurenţii trebuie să facă trucuri şi acrobaţii pe o trambulină înaltă de noua metri şi lungă de 20. Următoarul concurs are loc pe 11 februarie 2011.
Cele mai mari şniţele din Austria
După o zi solicitantă la schi, ai nevoie de o masă copioasă. Restaurantul Gipfeltreffen, momentan aflat în construcţie, este situat la 2200 de metri altitudine, cu o panoramă spectaculoasă asupra Parcului Naţional Hohe Tauern şi a Alpilor Zillertal. În local poţi savura o mare varietate de mâncăruri: de la feluri tradiţionale de mâncare până la pizza sau delicatese. În plus, restaurantul are cele mai mai sniţele pe care le-ai văzut vreodată, pe care nu trebuie să le ratezi, odată ajuns acolo.