7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportPesediștii vor să schimbe Legea finanțării partidelor, pentru ca banii negri să...

Pesediștii vor să schimbe Legea finanțării partidelor, pentru ca banii negri să nu mai fie confiscați. De amendamente s-ar fi ocupat Florin Iordache

Social-democrații au depus mai multe amendamente menite să elimine o serie de sancțiuni și să reducă transparența modului de finanțare a partidelor.

Abrogarea unui alineat care prevede confiscarea de către stat a sumelor rezultate din încălcarea unor articole din Legea finanțării partidelor, figurează printre propunerile PSD de modificare a acestui act normativ.

”Contravenientul varsă la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contravaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contravenţiei, pe baza hotărârii Autorităţii Electorale Permanente”, prevede articolul propus pentru abrogare de către deputații PSD. Potrivit unor surse parlamentare, cel care a gândit amendamentele este deputatul Florin Iordache. Amendamentele au fost depuse la un proiect de lege depus de deputații minorităților, care se referea strict la finanțarea formațiunilor acestora.

Așa cum este formulat acum amendamentul, se înțelege că mai multe infracțiuni din Legea finanțării partidelor se vor pedepsi doar cu amenzi, nu și cu confiscarea sumelor respective, așa cum prevede legea în vigoare. Cu alte cuvinte, rămâne neclară situația în care profitul unui partid este mai mare comparativ cu sancțiunea de care este pasibil. Astfel, va fi sancționată cu amenzi între 10.000 și 25.000 de lei primirea într-un an fiscal de către partidul politic din partea unui membru a unor cotizații a căror valoare însumată depășește limita de 48 de salarii de bază minime brute pe țară. Doar cu amendă vor fi pedepsite primirea unor donații anuale care depășesc pragurile legale (200 de salarii pentru persoanele fizice și 500 pentru persoanele juridice). În aceeași categorie (amenzi între 10.000 și 25.000 de lei) sunt incluse și sumele primite de la firme care au datorii la bugetul de stat.

De asemenea, vor fi pedepsite doar cu amendă și nu cu confiscare (între 15.000 și 50.000 de lei) finanţarea de către partidul politic sau alianța politică a activităţii curente din alte surse de venit decât cele permise de legea finanțării. Un regim similar va avea și finanţarea de către partidul politic sau alianța politică a activităţii curente din împrumuturi primite cu încălcarea condițiilor legale. Aceeași amendă este prevăzută pentru folosirea de către partidul politic a  veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru alte destinaţii decât cele legale.

AEP, ghidul politicienilor

Mai mult, deputații PSD vor să schimbe și obiectivul de activitate al Autorității Electorale Permanente (AEP). Astfel, ”în exercitarea rolului său de control, activitatea de prevenire și îndrumare prevalează în fața celui sancționator”. În viziunea parlamentarilor PSD, instituția care ar trebui să controleze alegerile ar urma să devină un fel de ghid. ”Autoritatea Electorală Permanentă are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale,  îndrumarea și ghidarea partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, precum şi a candidaţilor independenţi în respectarea legilor și a standardelor internaționale în materie”, este propunerea deputaților PSD.

Pe de altă parte, parlamentarii PSD vor să reducă și transparența finanțării partidelor. Potrivit altui amendament ”anual, până la data de 30 aprilie, partidele politice au obligaţia de a depune la Autoritatea Electorală Permanentă un raport sintetic al veniturilor şi cheltuielilor realizate în anul precedent”. Legislația în vigoare prevede că raportul privind veniturile și cheltuielile trebuie să fie unul ”detaliat”.
Proiectul de lege se află la Comisia juridică pentru un raport suplimentar, după ce a fost retrimis de la plen, la solicitarea PNL. În forma inițială, proiectul grupului Minorităților se referea la un alt subiect. Actul normativ menționa faptul că organizațiile cetățenilor minorităților naționale participante la alegeri fac subiectul controlului AEP numai în perioada electorală și numai în legătură cu aceasta.  

S-au salvat singuri de datorii

Parlamentarii se află de mai multă vreme într-o ofensivă menită să îmblânzească Legea finanțării partidelor politice. Anul trecut, Legislativul a modificat legea astfel încât conturile bancare pentru campania electorală nu vor putea fi supuse executării silite, în cazul în care partidele au datorii,  iar sediile vor putea fi închiriate pentru activități comerciale.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă