15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăTechLudovic Orban, la priveghiul lui Mircea Ionescu Quintus: Trebuie să îl avem...

Ludovic Orban, la priveghiul lui Mircea Ionescu Quintus: Trebuie să îl avem ca model, să susținem ideile și valorile liberale

Președintele PNL, Ludovic Orban, a participat, duminică seară, la priveghiul lui Mircea Ionescu Quintus, la Ploiești, potrivit Agerpres.

„Ne-a părăsit președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, ne-a lăsat plini de durere. Practic, a plecat dintre noi un om remarcabil, un om mare, un om care toată viața lui a impus prin modestie, prin simplitate, prin bun simț, prin calități general umane deosebite. Noi, ca liberali, trebuie să îl avem ca model, să ducem mai departe toate lucrurile pe care ne-a învățat să le facem, să iubim România așa cum a iubit-o Mircea Ionescu Quintus și să susținem cu tărie și caracter ideile și valorile liberale", a afirmat Orban, la slujba de priveghi.


La priveghi se află, printre alți liberali, prim-vicepreședintele partidului, Raluca Turcan, și liderul grupului PNL din Senat, Iulian Dumitrescu. Pe parcursul zilei, printre cei care i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Ionescu Quintus s-au aflat fostul patron al echipei Rapid, George Copos, Valeriu Stoica, fost lider al PNL și ministru al Justiției, și directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, în timp ce președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose au trimis câte o coroană.

Mircea Ionescu Quintus a decedat vineri după-amiază la domiciliul său, la vârsta de 100 de ani, după ce în ultimele două săptămâni acesta s-a simțit foarte rău. Trupul neînsuflețit a fost depus, duminică după-amiază, la biserica Buna Vestire din Ploiești, unde a fost deschisă și o carte de condoleanțe, înhumarea fiind programată să aibă loc luni, la cimitirul Viișoara din oraș.


Cele mai citite

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă