27.8 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăGDPRPacientul cu două transplanturi

Pacientul cu două transplanturi

Un bărbat care a suferit în urmă cu mai mulţi ani un transplant cardiac a fost operat, ieri, de o echipă de medici clujeni, con­dusă de profesorul Mihai Lucan, care i-a înlocuit pacientului un rinichi cu unul pre­levat de la mama sa.

Mihai Lucan a explicat, cu ocazia intervenţiei, că operaţia reprezintă o premieră naţională, deoarece, până acum, nu s-a mai realizat un transplant renal unui pacient care are şi transplant cardiac. „În mod tradiţional, la începuturile activităţii noastre, se considera că este absolut contraindicat să faci două transplanturi la acelaşi pacient. Şi se considera că insuficienta cardiacă severă este o contraindicaţie pentru transplant renal. Nu e adevărat. Experienţa şi dezvoltarea tehnologică au arătat că transplantul renal ameliorează insuficienţa cardiacă. Un transplant renal bun prelungeşte supravieţuirea grefei cardiace”, a declarat profesorul. Acesta a spus că, în general, pacienţii cărora li se transplantează un organ, dezvoltă insuficienţă renală din cauza medicamentelor imunosupresive pe care le iau. Astfel, de exemplu, în 11 la sută din cazurile de pacienţi care au transplant cardiac, la cinci ani de la intervenţie, apare insu­­­ficienţa renală.

Lucan a mai spus că, după mulţi ani de experienţă, mai ales în domeniul transplanturilor multiple la acelaşi pacient, dar şi datorită dezvoltării tehnologice, s-a observat, nu doar că transplantul renal este compatibil cu un transplant cardiac, dar şi ajută la prelungirea supravieţuirii grefei cardiace. Una din explicaţii ar fi aceea că, cel mai modern aparat de dializă nu poate face decât 12 la sută din ceea ce „procesează” rinichiul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Bărbatul operat, ieri, de echipa de medici clujeni, are 41 de ani şi a primit un rinichi de la mama sa, care are 65. Kovacs Janos este din Covasna şi are un atelier de cioplit în lemn şi doi copii. El trăieşte de aproape un an de zile cu ajutorul dializei şi cel mai mult îşi doreşte să-şi recapete libertatea, adică independenţa faţă de această procedură care îl ţine în viaţă. „În loc să fac dializă mă voi duce la pescuit, după ce mă refac, după operaţie”, a spus bărbatul.  

Cele mai citite

Escrocheria „văduvelor negre” se extinde în Rusia. Femeile se căsătoresc cu soldați înainte de plecarea acestora pe front pentru a încasa despăgubiri

O schemă de fraudă cunoscută sub numele de „văduva neagră” ia amploare în Rusia, potrivit autorităților și presei de stat.În centrul fraudei se află...

Escrocheria „văduvelor negre” se extinde în Rusia. Femeile se căsătoresc cu soldați înainte de plecarea acestora pe front pentru a încasa despăgubiri

O schemă de fraudă cunoscută sub numele de „văduva neagră” ia amploare în Rusia, potrivit autorităților și presei de stat.În centrul fraudei se află...

Primăriile care nu se înscriu în Ghiseul.ro până la 25 august riscă să piardă finanțarea de la bugetul de stat

919 dintre cele 3.187 de primării din România nu sunt încă înrolate în platforma Ghiseul.ro, deși termenul-limită pentru respectarea obligației legale este 25 august.Avertismentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă