19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVideanu: Avem în vedere creşterea salariului minim, reducerea CAS şi a cotei...

Videanu: Avem în vedere creşterea salariului minim, reducerea CAS şi a cotei unice

Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat că democrat-liberalii au în vedere creşterea salariului minim, dar în acelaşi timp reducerea CAS şi a cotei unice, urmând ca măsurile să fie validate în mod oficial după discuţiile cu finanţatorii internaţionali, potrivit NewsIN.

Videanu a criticat duminică măsurile propuse de PSD în programul de guvernare aprobat în congresul extraordinar de sâmbătă şi a precizat că şi PDL are în vedere creşterea salariului minim, dar cu reducerea CAS, astfel încât să aibă măsura să aibă un „efect zero” asupra mediului de afaceri.

De asemenea, Videanu a fost întrebat despre afirmaţia şefului statului referitoare la faptul că scăderea cotei unice nu ar fi o soluţie în acest moment, chiar dacă PDL urmăreşte să iniţieze această măsură, iar liderul PDL a replicat că punctele de vedere nu sunt foarte diferite.

Totuşi, în momentul în care a fost întrebat dacă PDL are în vedere scăderea cotei unice şi a contribuţiilor sociale, Videanu a răspuns: „la nivel de principiu da”. „Detaliile o să vi le prezint. Vreau să spun că pe această temă ne-am consultat şi cu FMI, şi cu ceilalţi actori importanţi, urmând ca în măsura în care delegaţia tehnică a FMI vine la Bucureşti să facem simulările simultane şi să le ne putem valida previziunile şi noi şi dânşii legate de aceste măsuri”, a spus prim-vicepreşedintele PDL refuzând să dea alte detalii pe acest subiect.

Preşedintele Traian Băsescu nu consideră că scăderea cotei unice de impozitare este o soluţie, deoarece ar aduce un deficit în bugetul de stat, apreciind însă că dacă se găseşte o soluţie de compensare în buget, scăderea contribuţiilor pentru forţa de muncă este esenţială.

„Nu cred că este o soluţie (scăderea cotei unice-n.r.), vă pot spune că sunt în discuţii chiar cu specialişti pe tema asta, cu PDL, cu o echipă formată de Adriean Videanu care vine cu varianta reducerii cotei unice. Nu mi se pare o soluţie şi vă dau şi un argument simplu, dincolo de orice altceva. Avem marii contributori la bugetul de stat din cota unică: Petrom, Rompetrol, Dacia, Nokia, cei care să spunem au performanţă. Reducerea de la 16 la 12 sau la 10 înseamnă un deficit în buget. Cu ce le compensăm, cu cei care acum face evaziune la 16%?”, a declarat şeful statului duminică, în cadrul unei emisiuni difuzate la Pro Tv.

Ce ar fi ca 22 de milioane de români să intre în greva foamei pentru rezolvarea problemelor?

Videanu, a mai spus duminică, în legătură cu situaţia învăţătoarei Cristiana Anghel, că modalitatea de protest prin intrarea în greva foamei nu este o soluţie pentru rezolvarea problemelor individuale, iar PDL a făcut până acum „demersul corect”.

Videanu a fost întrebat ce face PDL în mod concret faţă de cazul învăţătoarei Cristiana Anghel, aflată în a 56-a zi de grevă a foamei. „PDL cred că a făcut demersul corect. Ministrul Educaţiei care are responsabilitatea din acest punct de vedere a fost şi este în contact cu doamna în ideea de a găsi soluţii”, a spus Videanu.

„Datoria Guvernului este aceea de a discuta permanent şi a-i convinge pe cei care sunt în astfel de situaţii că soluţia intrării în grevă nu rezolvă problema. Dacă nu ai de unde să dai să rezolvi această problemă va trebuie să faci eforturile de explicare astfel încât fiecare să înţeleagă, pentru că fiecare are o problemă personală. La urma urmei, ce ar fi ca 22 de milioane de români să intre în greva foamei pentru rezolvarea problemelor? Nu este aceasta o modalitate”, a mai susţinut liderul PDL.

Dacă Pogea nu i-a spus lui Boc de stimulente, e grav

Pe de altă parte, Videanu spune că i se pare grav faptul că premierul Emil Boc nu ştia despre existenţa sistemului de acordare a stimulentelor, potrivit Mediafax. „Dacă este real, şi nu pot să pun la îndoială, mi se pare o lipsă de comunicare între primul-ministru şi ministrul Finanţelor”, a spus Videanu.

Videanu a fost întrebat cum comentează declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia fostul ministru al Finanţelor Gheorghe Pogea i-a ascuns premierului existenţa sistemului de acordare a stimulentelor.

Întrebat cine este responsabil pentru faptul că nu au fost incluse câteva luni stimulentele în grila de salarizare, şeful statului a răspuns: „Miniştri de Finanţe. Deci, în şedinţa de Guvern când s-a stabilit comasarea sporurilor cu salariile şi această grilă provizorie de salarizare, care funcţionează pentru 2010 să fie unificată să spunem, ministrul de Finanţe al acelui moment i-a ascuns premierului existenţa acestui sistem”. „Pogea era ministru de Finanţe când s-a făcut comasarea sporurilor”, a spus Băsescu.

Cele mai citite

Eco-activiști condamnați la închisoare pentru că au aruncat supă pe tabloul „Floarea-soarelui” de Van Gogh.

Un judecător din Marea Britanie a condamnat vineri la închisoare doi activiști pentru climă, care au aruncat supă pe tabloul „Floarea-soarelui” de Vincent van...

Asigurătorii din România au plătit despăgubiri de aproape 160 de milioane de lei turiștilor în ultimii cinci ani

Companiile de asigurări membre ale UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România) au achitat despăgubiri de aproximativ 160 de milioane...

Irlanda amendează Meta cu 91 de milioane de euro pentru o încălcare a datelor din UEDublin, IRL – 27 septembrie 2024, ora 11:51

Un regulator irlandez care ajută la supravegherea protecției datelor în Uniunea Europeană a anunțat vineri că a amendat Meta, compania deținătoare a Facebook, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă