La 1 iunie 2016, curentul electric s-a întrerupt complet în nordul județelor Argeș și Vâlcea. Au rămas fără energie toate fabricile din zonă, traficul în Râmnicu Vâlcea a fost dat peste cap, zeci de mii de oameni au rămas în întuneric. O banală furtună răsturnase stâlpii de înaltă tensiune, cu tot cu fundație. Din 1977 nu se mai întâmplase așa ceva.
Pe 8 noiembrie 2016, a rămas fără curent întregul județ Tulcea. În aceeași zi, un scurtcircuit în rețeaua Transelectrica a dus la întreruperea Reactorului 1 al Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Ultima furtună, din nord-vestul Transilvaniei, a lăsat fără curent 500.000 de oameni. Doar în Maramureș, o furtună care a durat aproape o jumătate de oră a dărâmat cinci stâlpi de înaltă tensiune.
Ce se întâmplă acum la Transelectrica nu este doar vina guvernării PSD, e rezultatul multor ani de administrare coruptă – printre altele, firmele lui Ghiță au stors de la această companie câteva milioane de euro – și incompetentă. Dar guvernarea PSD a făcut un pas înainte și, pe lângă plantarea la conducerea companiei a clienților de partid, a trecut la confiscarea banilor pe care Transelectrica și alte companii energetice îi aveau în conturi, inclusiv pentru investiții. În 2012, necesarul de investiții pentru modernizarea infrastructurii de transport era estimat, de către Transelectrica, la 500 milioane de euro.
Nu cred că, în acest moment, companiile de stat din energie au capacitatea de a face investițiile necesare în infrastructură. Ele nu sunt decât o sursă de locuri de muncă pentru rudele politicienilor – cazul soției lui Eugen Nicolicea, care, din jurnalistă la diverse gazete, a ajuns la Transgaz, unde se ocupă de conducta BRUA, este de notorietate – și de contracte dubioase. Pe termen lung, mă îndoiesc că România va avea parte de o guvernare pe deplin onestă, capabilă să îndrepte situația din aceste companii. Ele trebuie privatizate, într-o formă sau alta. Se poate face acest lucru și cu Transgaz sau Transelectrica. Mitul „companiilor strategice“ sau „de interes național“ nu ascunde decât dorința mediului politic de a-și menține controlul asupra unor surse de bani. Marea Britanie și-a privatizat rețeaua electrică în anii ’90, Australia a vândut mai multe dintre rețelele de transport în 2016, Grecia (condusă de un guvern de stânga) pornise în același an un astfel de proces. Desigur că opinia publică se va opune. Păstrând însă situația actuală, cred că e o chestiune de timp până când România sau bucăți consistente din țară vor rămâne în întuneric, tot mai des, pe perioade tot mai
lungi, la o banală furtună.
