3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialGheorghe Ștefan „Pinalty” va fi eliberat condiționat. Decizia este definitivă

Gheorghe Ștefan „Pinalty” va fi eliberat condiționat. Decizia este definitivă

UPDATE 14.53: Judecătorii au acceptat eliberarea condiționată a lui Gheorghe Ștefan. Decizia este definitivă, potrivit Digi24.

13.35: Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan,  a plâns în faţa judecătorilor, în momentul în care i s-a dat cuvântul și a spus că regretă faptele pentru care a fost condamnat, informează News.ro.

Prezent miercuri dimineaţă la Tribunalul Prahova, unde se judecă contestaţia depusă de procurori la decizia de liberare condiţionată pronunţată de Judecătoria Ploieşti pe numele său, fostul primar Gheorghe Ştefan a spus în faţa completului de judecată că îşi asumă faptele, le regretă şi nu va mai comite astfel de fapte. Înainte de a termina ce avea de spus judecătorilor, fostul edil a izbucnit în lacrimi, moment în care şi-a încheiat discursul.

Tribunalul Prahova a rămas în pronunţare cu privire la eliberarea condiţionată a fostului lider din PDL, iar decizia va fi definitivă.

„Aşa cum reiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei, pe întreaga durată a executării pedepsei condamnatul a avut un comportament pozitiv în sensul că nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat o dată, a participat la activităţi lucrative (13 zile câştig) şi la activităţi socio-educative (21) astfel că instanţa apreciază că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra însocietate, iar liberarea anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate” se arată în motivarea Judecătoriei Ploieşti.

Judecătorii consideră, potrivit aceluiaşi document, că fostul edil condamnat pentru corupţie „îşi asumă resposabilitatea pentru fapta comisă şi are o atitudine de Gheorghe Ştefan a primit o pedeapsă de 1.278 de zile de detenţie, din care a executat 297de zile la care se adaugă 235 de zile de arest preventiv şi 13 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate.



Tribunalul Prahova judecă, miercuri, contestația formulată de procurorii anticorupție privind eliberarea condiționată a fostului primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, pronunțată pe fond de Judecătoria Ploiești, informează Agerpres.

Potrivit datelor postate pe portalul instanțelor de judecată, în data de 18 august, Judecătoria Ploiești a admis propunerea de liberare condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiești cu privire la condamnatul Gheorghe Ștefan.

În motivarea deciziei care nu este definitivă, instanța a arătat că fostul primar a avut, pe parcursul detenției, un comportament „pozitiv", iar liberarea sa anticipată nu reprezintă un pericol pentru societate.

„Așa cum reiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei (…), pe întreaga durată a executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament pozitiv, în sensul că nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat o dată, a participat la activități lucrative (13 zile câștig) și la activități socio-educative (21), astfel că instanța apreciază că acesta s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate", se precizează în motivare.

Gheorghe Ștefan a fost condamnat la șase ani de detenție în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploiești a redus, în data de 26 iunie, printr-o decizie definitivă, la trei ani și jumătate de închisoare această pedeapsă, după ce a admis o contestație la executare formulată de fostul primar, constatând că sunt incidente dispozițiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare — n.r.).

De asemenea, Gheorghe Ștefan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București în luna aprilie la trei ani de detenție în dosarul privind finanțarea PDL. Ulterior, în luna iulie, Tribunalul Prahova a constatat că faptele pentru care a fost condamnat Gheorghe Ștefan în cele două dosare sunt concurente și a stabilit că, în urma contopirii pedepselor, fostul primar va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani și șase luni de detenție.

Cele mai citite

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă