19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCentrul "Albatros", unic în Dobrogea

Centrul “Albatros”, unic în Dobrogea

Şcoala-centru reuneşte adolescenţi cu grad de handicap uşor până la mediu, din tot judeţul Constanţa, care se specializează în comerţ sau industria textilă.

La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Albatros” din Constanţa învaţă 236 de elevi, repartizaţi în 16 clase de învăţământ de masă şi de învăţământ special. Colectivele sunt mai mici în clasele de învăţământ special pentru ca dascălii să se poată ocupa îndeaproape de fiecare elev. Există şi clase de arte şi meserii, însă în lichidare. Specializările pentru care se pregătesc elevii sunt din domeniile turism şi alimentaţie, industrie textilă şi pielărie, estetica şi igiena corpului omenesc. Prin specificul său, Centrul „Albatros” este unic în zona Dobrogei. În această unitate de învăţământ vin şi copii din judeţ.

Dascălii sunt specializaţi în lucrul cu copiii cu cerinţe educative speciale. Comparativ cu alte licee tehnologice, aici există profesor psihopedagog propriu, există de asemenea kinetoterapeut, care ajută copiii în recuperarea deficienţelor motrice şi în mărirea mobilităţii, a capacităţii de mişcare, astfel încât aceştia să se poată integra mult mai uşor în viaţa activă, în viaţa socială, profesională. În fiecare zi de şcoală, personalul didactic şi de specialitate îi învaţă pe adolescenţi să lucreze în echipă, să comunice, să socializeze. De asemenea, familiile sunt implicate în viaţa şcolii. În acest sens, şcoala derulează, alături de o unitate de învăţământ similară din Belgia, proiectul „Integrarea socială şi profesională a adolescenţilor cu dizabilităţi”. „De la ei vrem să învăţăm cum să implicăm familia şi comunitatea în viaţa acestor adolescenţi, sub diferite forme. Să facem un club al părinţilor cu copii cu cerinţe educative speciale, al fraţilor sau al surorilor acestor copii. Foarte puţini oameni cunosc specificul acestor copii, foarte mulţi acuză şi sunt refractari în a primi în unitatea lor un astfel de copil, dar, după ce ajung să lucreze cu el, chiar sunt încântaţi. Sunt copii cu care poţi face multe lucruri. Sunt mult mai docili, mai uşor de educat şi de îndrumat”, spune Nicoleta Ristea. 

Majoritatea rămân şomeri

La „Albatros” învaţă şi copii care pot să prezinte tulburări de ritm de învăţare şi aici îşi găsesc locul. Potrivit statisticilor, în acest an şcolar a crescut numărul de copii care au venit de la şcolile de masă. Cel mai greu este pentru toţi aceşti elevi atunci când trebuie să se angajeze. La încheierea studiilor, 30-40% din absolvenţi sunt încadraţi pe piaţa muncii. Acum, cu criza economică, este şi mai greu. Cei mai deschişi angajatori sunt agenţii economici, cei cu care Centrul colaborează pentru perioada de practică.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă