36.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialOţelul a bătut Dinamo şi a rămas lider

Oţelul a bătut Dinamo şi a rămas lider

Oţelul Galaţi şi-a păstrat poziţia de lider al Ligii I, după ce a învins la Bucureşti pe Dinamo, cu 2-1. Elevii lui Dorinel Munteanu au deschis scorul în finalul primei reprize prin Sălăgeanu (’45), „câinii” egalând în minutul 71 prin Cătălin Munteanu. Speranţele suporterilor dinamovişti s-au năruit însă după alte trei mi­nute, când Ilie a marcat, iar Oţelul a plecat acasă cu toate cele trei puncte.

Cu doar un punct în ultimele cinci partide, alb-roşii sunt conştienţi că această criză s-ar putea adânci dacă nu vor câştiga eternul derby cu Steaua, de peste două săptămâni. „E o situaţie foarte grea. Nu reuşim să câştigăm nici măcar în faţa propriilor suporteri. E bine că vine pauza asta şi vom încerca să punem lucrurile la punct. Vine meciul cu Steaua, pe care îl aşteaptă toată lumea. Vom rezolva aceste probleme în pauza competiţională. Ştiu că am jucat modest în ultimul timp, dar voi încerca să corectez asta. E al doilea an consecutiv când ne bate Oţelul acasă. Ca dina­movist, mi-e ruşine să ies pe stradă. Dacă vom învinge Steaua, se vor rezolva multe”, a spus atacantul lui Dinamo, Marius Niculae (foto).   

Cele mai citite

Restricții de circulație pe strada Witting, în weekend

Măsura este necesară pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de termoficare din zonăȘoferii care tranzitează zona străzii Witting din București trebuie să se...

Dunărea, ținută în viață cu barje. A doua structură a fost scufundată pentru a ridica nivelul apei la Cernavodă

Barja a fost coborâtă gradual, în poziția stabilită de specialiștii ANAR, printr-un proces de inundare controlatăIntervenția pentru susținerea debitului Dunării și redirecționarea unei părți...

Calea Victoriei se transformă într-un teren de sport și creativitate. Ce activități sunt pregătite în weekend

Organizatorii spun că programul este conceput atât pentru copii, cât și pentru adulți și urmărește să încurajeze petrecerea timpului liber în spațiul publicCalea Victoriei...
Ultima oră
Pe aceeași temă