11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialSubvenţii mai mari decât încasările

Subvenţii mai mari decât încasările

Subvenţiile acordate de la bugetul local pentru transportul diferitelor categorii sociale pe raza municipiului Târgu-Mureş depăşesc cu mult încasările. Astfel, potrivit consilierului local PSD, Bogdan Buda, CL Târgu-Mureş alocă lunar circa 1,2 milioane de lei pentru subvenţionarea călătoriilor efectuate de elevi, studenţi şi pensionari, dar nu are un control asupra acestor bani. Asta în timp ce doar 30% din banii asocierii de transport care operează la Târgu-Mureş vin din biletele nesuvenţionate.

Majorare blocată

Tocmai de aceea, consilierii locali de la Târgu-Mureş au blocat săptămâna trecută creşterea subvenţiei. „Noi am aprobat scumpirea (cu 20% – n.r.) doar a preţului biletelor şi am reuşit astfel blocarea creşterii subvenţiei”, a declarat Bogdan Buda, potrivit căruia acest lucru a fost posibil ca urmare a faptului că preţul abonamentelor subvenţionate rămâne neschimbat. Buda a cerut totodată în plenul CL Târgu-Mureş ca administraţia locală să solicite un audit extern la Asocierea Transport Local-Siletina pentru a stabili în ce măsură banii alocaţi de la bugetul local ajung efectiv la destinaţie. Asta în condiţiile în care în ultimul an sunt tot mai multe informaţii potrivit cărora sute de abonamente de călătorie pentru pensionari ar fi fost eliberate fără ca măcar oamenii cu pricina să fi circulat o dată cu autobuzele prin oraş. Mai mult, sunt surse din interiorul Asocierii care susţin că multe cereri pentru eliberarea de abonamente s-ar fi făcut de alte persoane decât de beneficiari. „Toate acestea ar trebui verificate printr-un audit independent, iar în final vom lua o decizie”, este de părere Bogdan Buda, care consideră că oraşul trebuie să plătească doar dacă beneficiarii subvenţiei folosesc serviciile de transport în comun.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă