O geacă moale din piele, blană artificială, un sacou, o fustă medie, bijuterii din aur şi pietre preţioase, puţin negru şi un stil minimalist- iată ce nu trebuie să îţi lipsească din garderobă în toamna aceasta. Instyle.com îţi oferă nişte ponturi.
• Jacheta de piele. Anul acesta, pielea moale cu aspect de catifea şi uşoară ca mătasea este un element pe care trebuie să îl ai în garderobă.
Ce să faci: Găseşte o jachetă de biker, cu o croială în formă de V. Poţi să o asortezi la un look sport sau poţi să găseşti una strâmtă pe talie, pe care să o porţi cu o rochie de bumbac moale.
• Sacoul. Toamna înseamnă jachete, pardesiuri, pulovere, costume, veste . Scoate-le la lumină şi poartă-le. Observă croiala ascuţită la gât, umerii bine conturaţi, mânecile drepte, căptuşeala moale şi evidenţierea clară a taliei.
Ce să faci: Adaptarea înţeleaptă a look-ului sport clasic nu numai că se potriveşte la orice piesă din garderoba ta, dar e bines ă le păstrezi pentru mai multe sezoane. Cumpără-ţi un sacou care să poată fi asortat la orice , ca să-l poţi purta 24/7.
• Bijuteriile. Nu cele care invită la flirt, nu dulci. Malachitul, granatul şi carneolul îţi vor asigura puţină dramă, mai ales dacă mergi pe combinaţii monocrome. Pietrele semipreţioase sunt foarte utile şi când vrei să accentuezi materiale lucioase, cum este satinul şi detaliile de pe haine, cum ar fi pliurile şi aplicaţiile.
Ce să faci: Negrul a revenit în forţă. Dar nu e cazul să te îngropi în el. Încearcă amestiste sau smaralde la o rochie neagră şi vei vedea efectul. Aceste pietre nu atrag, comandă.
• Minimalismul. Ca să creăm dramă, trebuie să avem un simţ al proporţiei şi al încrederii în simţul nostru de a şti ce materiale să folosim pentru a ne evidenţia formele şi la ce trebuie să renunţăm. Cănd găsim combinaţia potrivită, ne simţim bine.
Ce să faci: Dacă optezi pentru un look minimal, toate hainele trebuie să-ţi vină perfect. Nu cumpăra niciodată fără să probezi (ideal este să te vezi în trei oglinzi). Nu le purta niciodată de dimineaţa până seara.
• Aurul. Dă o notă de feminitate şi chiar de clasic.
Ce să faci: O bijuterie este suficientă. Dacă ai un top negru, este combinaţia perfectă. Pentru pantaloni, ia-ţi şi o geacă sub fund. Rochiile trebuie să fie simple, fără cute pretenţioase.
• Amestecul de imprimeuri. Poate fi înşelătoare, dar şi când îţi iese! Mai multe imprimeuri creează un colaj colorat, care atrage privirile.
Ce să faci: Rezervă-ţi timp să găseşti piesele care au culori sau modele asemănătoare. Este bine dacă să nu fie imprimeuri în proporţii egale şi aceleaşi texturi.
• Fuste medii spre lungi. Poartă-le la muncă, în oraş sau la plimbare.
Ce să faci: Asortează-ţi fusta cu un maieu fără imprimeu. Ai grijă la lungimea pe care o porţi; trebuie să ţi se mai vadă măcar o jumătate din gambă.
• Pantaloni cu croială bărbătească. Sunt comozi, au buzunare şi îi poţi purta foarte bine la muncă.
Ce să faci: Asortează-i cu o bluză foarte feminină. Dacă îţi iei o pereche de pantaloni scurţi cu o astfel de croială, poartă-i cu colanţi sau dres negru. Sunt o alternativă foarte bună pentru fusta mini.
• Puloverele tricotate. Te apără de frig şi nu-ţi mai trebuie geacă.
Ce să faci: Dacă adopţi un look sport, ai grijă să-ti iei pe dedesupt o bluză cu mânecă lungă, în caz că ţi se face prea cald.
• Blană artificială. De toate culorile şi pentru toate buzunarele.
Ce să faci: Nu da impresia că ai îmbrăcat o blană veritabilă. Merge pentru o ţinută sport.