27.9 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecial"Ultimul mesaj" spre URSS

„Ultimul mesaj” spre URSS

Teatrul Naţional „Lucian Blaga” (TNC) din Cluj-Napoca deschide noul sezon de spectacole cu producţia „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică”. Spectacolul poartă amprenta regizorală a lui Radu Afrim, un tânăr cu realizări importante pe scenele româneşti şi nu numai. Producţia se anunţă o provocare atât pentru public, cât şi pentru actorii interpreţi. Asta pentru că regizorul îmbină imaginea cu muzica, tehnologia, textul, decorurile, mişcarea. „Noţiunile mele despre cosmos sunt haotice. Nici  în legătură cu cele pamânteşti nu pot să vă dau prea multe răspunsuri. Vă pot pune în schimb câteva întrebări despre ambele. Asta fac cu acest spectacol. Autorul însuşi o  face cu textul : convergenţe cosmice, întâlniri premeditate (de către cine?), feelinguri libere prin spaţiu, puncte de fugă distorsionate, piste false (tentaţia policierului), pasiuni carnale care se evaporă  în stratosferă”, spune regizorul Radu Afrim.

Distribuţie tânărăr

Spectacolul are o distribuţie tânără, iar printre cei care vor interpreta acest spectacol se numără nume premiate în cadrul festivalurilor naţionale şi internaţionale: Ramona Dumitrean, Irina Wintze, Ovidiu Crişan, Ionuţ Caras, Miriam Cuibus, Cristian Rigman, Cornel Răileanu, Olimpiu Blaj, Patricia Boaru, Radu Lărgeanu, Anca Hanu, Miron Maxim, Romina Merei, Adriana Băilescu, Silvia Török, Andrei Brădean, Petre Ancuţa, Emilian Mîrnea, Florina Paldău. Tot la Cluj, în această toamnă, va avea premiera şi un spectacol semnat de regizorul şi de coregraful belgian Marc Bogaerts, pe un scenariu original, intitulat „Bosch”. Spectacolul de deschidere a stagiunii va avea loc sîmbătă, doi octombrie de la ora 19.00, în sala mare de spectacole a TNC

Cele mai citite

Atacurile din Marea Neagră lovesc comerțul global. Exporturile de cereale și petrol, tot mai afectate

Intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale, porturilor și terminalelor de export din Marea Neagră începe să afecteze comerțul internațional cu cereale și petrol, potrivit unei...

Garda de Mediu a dat amenzi de 1,76 milioane de lei pe litoral în doar 48 de ore

Garda Națională de Mediu (GNM) a aplicat sancțiuni în valoare totală de 1,76 milioane de lei și a dispus suspendarea activității pentru 13 operatori...

Aeroportul Otopeni investește în energie verde: contract de 134 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic și sistem de stocare

Prin realizarea parcului fotovoltaic, compania urmărește să reducă dependența Aeroportului „Henri Coandă” de energia cumpărată din rețea, să diminueze costurile cu electricitateaCompania Națională...
Ultima oră
Pe aceeași temă