Cele mai cunoscute filme din cinematografia românească, mai vechi şi mai noi, vor fi prezentate în această noapte în Capitală, în cadrul unui maraton gratuit.
„Operaţiunea Monstrul”, „Valurile Dunării”, „O vară de neuitat”, „Filantropica”, „Marfa şi banii”, „A fost sau n-a fost?” şi „Legături bolnăvicioase” se numără printre lungmetrajele ce vor fi proiectate în Capitală, vineri, la „Noaptea albă a filmului românesc”, parte
dintr-un amplu eveniment de celebrare a Bucureştiului.
Filmele vor rula în nouă locaţii din Capitală, între orele 18.00 şi 02.00
Regizorul Radu Gabrea îşi va prezenta în premieră la Bucureşti filmul „Mănuşi roşii”, în Piaţa „George Enescu”, de la ora 20.30. „Mănuşile Roşii” este a doua producţie a regizorului, bazată pe un roman scris de Eginald Schlattner, după „Cocoşul decapitat”, lansat în urmă cu doi ani. Filmul prezintă ancheta la care a fost supus un deţinut politic sas, prin mijloace de tortură fizică şi psihică. Acţiunea este plasată în anul 1957, când regimul comunist din România iniţiază un lanţ de arestări şi procese în încercarea de a suprima orice iniţiativă revoluţionară în ţară. Victima este Felix Goldschmidt, eroul principal al filmului (interpretat de Alex Mihăescu),un tânăr student la Universitatea din Cluj, unde conduce şi un grup literar. „Prin acest film am încercat să arăt adevărul despre timpuri trecute, timpuri în care domneau violenţa şi arbitrarul, despre sistemul totalitar, despre perioada cumplită în care anchetele penale de la Securitate nu urmăreau găsirea unui adevăr, ci construirea unor «scenarii»”, explică regizorul Radu Gabrea.
Scurtmetraje la Fabrica
În „Noaptea albă a filmului românesc” au fost înscrise şi cluburile. Fabrica va găzdui, de la ora 21.00, un maraton de scurtmetraje premiate la prestigioase festivaluri internaţionale de film: „Colivia” (Adrian Sitaru), „Lampa cu căciulă” (Radu Jude), „Nunta lui Oli” (Tudor Jurgiu), „O zi bună de plajă” (Bogdan Mustaţă), „Trenul Foamei” (Viorel Timaru), „Derby” (Paul Negoescu), „Mousse au chocolat” (Paul Tanicui) şi „Captivi de Crãciun” (Iulia Rugină).
Piaţa „George Enescu”
20.30 – Mănuşi Roşii (2010) Radu Gabrea (avanpremieră)
23.00 – Filantropica ( 2002) Nae Caranfil
Noul Cinematograf al Regizorului Român
Indoor
18.00 – Nunta de piatră (1972 -1973) Dan Piţa
20.30 – Secvenţe (1982) Alexandru Tatos
22.45 – O vară de neuitat (1994) Lucian Pintilie
00.45 – Valurile Dunării (1960) Liviu Ciulei
Outdoor
21.00 – Marţi după Crăciun (2010) Radu Muntean
23.00 – Nuntă în Basarabia (2010) Napoleon Helmis (avanpremieră)
Uranus 144
21.00 – Operţiunea Monstrul (1976) Manole Marcus
23.00 – Nunta mută (2008) Horaţiu Mălăele
Club Fabrica
21.00-01.00 – Colivia (2010) Adrian Sitaru; Lampa cu căciulă (2006) Radu Jude; Nunta lui Oli (2009) Tudor Jurgiu; O zi bună de plajă (2007) Bogdan Mustaţă; Trenul Foamei (2010) Viorel Timaru; Derby (2010) Paul Negoescu; Mousse au chocolat (2009) Paul Tanicui; Captivi de Crăciun (2010) Iulia Rugină; Oxygen (2010) Adina Pintilie
Cinema Patria
20.00 – Marţi după Crăciun (2010) Radu Muntean
22.00 – A fost sau n-a fost? (2006) Corneliu Porumboiu
00.00 – Marfa şi banii (2001) Cristi Puiu
Cinema Studio
19.00 – Mar Nero / Marea Neagră (2009) Federico Bondi
21.00 – Francesca (2009) Bobby Păunescu
23.00 – Legături bolnăvicioase (2006) Tudor Giurgiu
Elvira Popescu
18.00 – Drumul Păsărilor (2009) Vlad Naumescu, Klara Trencsenyi
20.15 – Marele Jaf Comunist (2004) Alexandru Solomon; Născuţi la comandă – Decreţeii (2005) Florin Iepan
23.00 – Testimonial (2008) Răzvan Georgescu; Quest / Căutare (2010) Ionuţ Piţurescu
01.15 – The Shukar Collective Project (2010) Matei Alexandru Mocanu
Cinema Eforie
19.00 – Pescuit sportiv (2009) Adrian Sitaru
20.45 – Occident (2002) Cristian Mungiu
22.45 – Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006) Cătălin Mitulescu