Dacă celebrul speaker motivațional Ioan, zis și Botezătorul pe motiv de îndeletnicire, și-ar fi plimbat turmele de admiratori prin pustiurile Iudeii alături de un P.R mai școlit, trecut prin facultățile de descurcăreți de pe malurile Dâmboviței, cu siguranță că, alimentat de oarece paparazzi orali ai timpului, Noul Testament ar fi arătat mai degrabă ca un hibrid între o revistă de cancan și un tabloid politic.
Căci, după un stagiu scurt de împărțit înțelepciune contra coșuri veritabile cu pește și pâine, modelul istoric și profetic al lui Dan Puric și-ar fi adunat aplaudacii pe o listă la tribunal, ar fi fondat cu ei un partid și-ar fi dat apoi iama în Templu. Nu asemeni colegului Iisus, cu bâta, la ologit și alungat, ci mai pragmatic, cu sacul, la numărat și la adunat. Mulți și iluminați, păducheii lui Ioan ar fi învrăjbit și mai tare fariseii și saducheii și, la momentul potrivit, ar fi cucerit puterea de stat fără probleme legate de cozi la secțiile de votare, prin folosirea unui scrutin mânărit prin metoda hipnozei colective.
Ce nu i-a trecut prin cap Botezătorului pare să-i fi intrat, milenii mai târziu, în strategie, lui Dan Puric. Prezentat, de către promoterii din umbră, ca un veritabil profet al nației, mimul pictat a dat de ani buni scena cea mică a spectacolului teatral pe generoasa arenă a circului public, alăturând demenței perpetue din prezentul socio – politic nota sa personală de delir suav.
Din păcate, însă, pentru cei care și-au rupt hainele la cozile pentru cărțile sale cu aforisme mai ceva ca la ofertele cu tigăi, și din nefericire pentru cei care i-au deschis ușile bisericilor, pentru a predica în deșertul ignoranței enoriașilor convocați cu ordin pe unitate, maestrul Puric fură curent din ce în ce mai des și mai consistent.
Sâmbătă, în noaptea de Înviere, profetul vopsit Dănuț a lăsat omul, creștinul milos, în cabinele Realității Plus, și a trimis în platou doar puricele agresiv al propagandei. Într-o transă incoerentă, maestrul a ciupit nervos oculta mondială și ”internaționalismul globalist”, aruncând anatema, dincolo de mormânt, către nevinovații ce au pierit în catastrofa de la Colectiv. ”Haimanale!”, a tunat profetul, dând la scârbe toată coeziunea socială care a cutremurat sistemul după tragicul accident și amestecând protestatarii de-atunci cu guvernanții care azi impun măsuri de distanțare extrem de neprofitabile pentru Biserică.
Descalificantă, tirada lui Puric poate fi totuși izbăvitoare pentru cei cărora vremurile aprige nu le-au timorat și ultimele urme de luciditate. Lepădarea de idoli se poate produce, iată, automat, pe limba proprie a predicatorului și fără acțiunea vreunor factori externi. Când ruginesc, statuile goale se năruie de la sine, fără să fie nevoie de vreun buldozer care să le zgârie postamentul.
Actor fiind, Dan Puric s-a dorit profet. Profetul a murit în noaptea de Înviere, dar din cenușa propriilor declarații s-a născut politicianul cu același nume. Fix omul potrivit, care la anul, de pildă, după alegeri, ar putea cere ca fiecare ședință a Camerei să înceapă doar după rumegarea colectivă a unui Tatăl Nostru, teatral, iar orice reuniune a Senatului să se încheie cu aruncarea în sulițe, după regulamentul ritualic, a parlamentarilor ce-au tras chiulul la șueta legislativă precedentă.
Maestre, primul pas e făcut. Ia cap compas 2024, Golgota Cotrocenilor te așteaptă!
