Au trecut nouă ani. Şi totuşi, în memoria multora evenimentul parcă nu s-a întâmplat foarte demult. Atacurile teroriste asupra Statelor Unite ale Americii vor rămâne unul dintre evenimentele care au marcat definitv istoria lumii din ultimii 20 de ani. Odată cu prăbuşirea celor două turnuri gemene s-a încheiat un capitol din istoria lumii şi a început un altul, unul în care lumea de devenit conştientă de ameninţarea reprezentată de terorism, o zonă destul de obscură până pe 11 septembrie 2001. Cea mai mare putere din lume, cu unul dintre cele mai dure sisteme ce-ţi oferă posibilitatea de a-i trece graniţa, a fost îngenuncheată… chiar la ea acasă.
Pentru acest număr al Suplimentului ”Timpul liber”, Cristiana Moisescu a făcut o selecţie de filme omagiale, grupându-le sub titlul „9 filme pentru 9/11″, pe care însă nu le puteţi vedea în această săptămână pe micul ecran, căci televiziunile de la noi nu au programat nici un film care să aibă legătură cu tragicul eveniment. Aşadar, vă propunem o selecţie pentru pentru propria listă „trebuie văzut”, câteva filme şi documentare care vă vor ajuta să vă creaţi o imagine despre evenimentele din 11 septembrie. Încercaţi să priviţi dincolo de modul comercial în care sunt prezentate evenimentele în filme, dar şi dincolo de „gravitatea” din documentare şi… cu siguranţă veţi înţelege anumite lucruri.
Tot în acest număr, am reuşit să-l prindem şi pe Pavel Bartoş – care este extrem de „ocupat” în ultima vreme: a încheiat filmările la un lungmetraj, este pe platourile unui nou serial, care va fi difuzat de Pro Tv, şi în acelaşi timp bate ţara în lung şi în lat pentru a găsi români talentaţi. Concursul „Românii au talent” va începe anul viitor, dar până atunci „caravana” trebuie să treacă prin cât mai multe oraşe din ţară pentru a le da tuturor românilor posibilitatea de a-şi demonstratalentele. Deci, o vară şi o toamnă pline pentru Pavel, dar îl las pe el să vă povestească mai multe.
Acest număr marchează, oficial, şi încheierea verii – atât pentru televiziuni, cât şi pentru teatre – astfel că de numărul viitor vom reintroduce rubrica de programe de teatru. Pe lângă aceasta, şi numărul evenimentelor va creşte, pentru că mulţi îşi reiau activitatea. Mai multe concerte, mai multe expoziţii, mai multe filme şi premiere teatrale.
Timpul liber va sta cu ochii larg deschişi şi urechile ciulite pentru a prinde toate evenimentele care contează în această toamnă.