31.7 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialMineriadă paşnică la Uricani

Mineriadă paşnică la Uricani

Câteva sute de mineri din Valea Jiului au ieşit în stradă şi au protestat, la sfârşitul săptămânii trecute, faţă de posibilitatea închiderii unor unităţi miniere. Manifestarea a fost organizată la Uricani, unde exploatarea de cărbune este singurul agent economic care mai ţine oraşul în viaţă. Oamenii se tem că acesta ar putea fi sfârşitul activităţii miniere şi, implicit, a micii comunităţi.

Funcţionarii, solidari cu minerii

Pe lângă mineri, în stradă au ieşit şi reprezentanţii administraţiei publice locale, care cred că ar urma un dezastru economic şi social. „Mina Uricani, pe un scenariu posibil, poate fi închisă, iar la solicitarea organizaţiei sindicale la care sunt preşedinte am făcut un apel şi Primăriei pentru a participa la acest miting de protest. Dacă mina va fi închisă, în Uricani va fi un genocid social, pentru că altă alternativă nu avem, în condiţiile în care aici au fost deja închise Preparaţia Uricani, Fabrica de cuarţ, cariera de la Câmpu lui Neag sau exploatarea Valea de Brazi. Mai urmează mina Uricani şi oraşul va fi mort, aşa cum este Aninoasa la ora actuală”, a declarat preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lacataş. Despre dezastru social vorbeşte şi primarul Dănuţ Buhăescu: „Va fi un dezastru, un genocid social, cu siguranţă şi nu cred că este de dorit, nu cred că este nevoie să se închidă mina. Mie mi se pare că suntem trataţi ca un cobai, se fac experienţe pe spinarea noastră. Nu este bine”.

Protestul a fost paşnic, iar oamenii au vrut doar să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă mineritul şi dezastrul care va urma în Valea Jiului dacă minele vor fi închise. „Pe bune. Noi vrem să dăm cărbune” sau „Nu condamnaţi Uricaniul şi Valea Jiului la sărăcie”, ori „Noi avem doar ţoale rupte, dar voi sunteţi în top 300″, au fost doar câteva dintre lozincile ce au însoţit manifestarea de protest de la Uricani.

Cele mai citite

Start pentru a doua șansă la Bacalaureat. Peste 33.000 de candidați intră în sesiunea din august

Cele mai multe înscrieri sunt pentru evaluarea competențelor de comunicare în limba română, unde vor participa peste 5.500 de candidațiPeste 33.000 de absolvenți s-au...

Zelenski acuză Rusia că își extinde producția de arme balistice. Ucraina cere noi sisteme de apărare aeriană

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că Rusia își dezvoltă tot mai mult capacitățile de producție pentru arme balistice, în contextul intensificării atacurilor asupra teritoriului...

Ucraina participă în premieră la misiunile UE de stingere a incendiilor. Zeci de pompieri, trimiși în Franța

Ucraina participă pentru prima dată la intervențiile organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.Un contingent format din 70 de pompieri a plecat...
Ultima oră
Pe aceeași temă