18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMediul online, în vizorul Comisiei Europene. De anul viitor vor fi propuse...

Mediul online, în vizorul Comisiei Europene. De anul viitor vor fi propuse noi reguli pentru taxarea acestui sector

Mediul online va fi taxat astfel încât obligaţiile fiscale din acest sector să fie achitate în mod corect . Comisia Europeană a anunţat că de anul viitor va propune noi reguli în acest sens, potrivit executivului comunitar, Jean-Claude Juncker.

Unele state ale UE unde sunt înregistrate numeroase companii ce activează în sectorul online, precum Irlanda și Luxemburg, susțin că taxarea sporită a acestui domeniu le va afecta competitivitatea, în lipsa unor soluții globale.

Însă cei care atrag atenția asupra necesității revizuirii reglementărilor privind taxarea sectorului online subliniază că societăți precum Google sau Facebook recurg la procedee financiare prin care își transferă profiturile către țări cu fiscalitate redusă, cum sunt cele două menționate.

"Oamenii se plâng că nu există un Google european, un Facebook european sau un LinkedIn european, dar părerea mea este că dacă doriți aceste lucruri în Europa și doriți ca acest gen de companii să producă în Europa, nu o veți obține prin taxe grele și reglementări excesive", a susținut premierul irlandez Leo Varadkar. El a avertizat totodată că se va opune oricărei încercări a Comisiei Europene de a elimina posibilitatea ca o țară membră să poată bloca prin veto deciziile ce privesc acest sector.

Premierul italian Paolo Gentiloni a susținut armonizării taxării respectivelor companii, el subliniind că mulți dintre "acești giganți digitali care nu au fabrici sau zeci de mii de angajați, cum aveau giganții din trecut", nici măcar nu sunt europeni, dar obțin în Europa venituri imense pentru care plătesc taxe foarte mici.

"Opinia noastră este că în sectorul digital taxele trebuiesc plătite acolo unde sunt datorate, fie că este vorba despre online sau offline", a indicat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la o conferință de presă după summitul european desfășurat la Tallinn.

La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a apreciat că multinaționalele din sectorul online trebuie 'taxate pe valoarea creată în țările noastre europene' și a susținut demersul pe care executivul comunitar îl are în vedere.

În declarațiile acordate presei după summit, cancelarul german Angela Merkel a pledat pentru crearea unei piețe digitale comune a UE pentru a nu mai depinde la acest capitol de 'țările terțe'.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, în timp ce, de exemplu, companiile din sectorul construcțiilor sunt taxate în medie la nivelul UE cu un procent de circa 23% din profit, în cazul societăților din sectorul online acest procent ajunge la numai 10%.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

VIDEO. Mesajul transmis de Papa Francisc credincioşilor care sărbătoresc Paştele

Într-un mesaj plin de speranță și încredere, Papa Francisc a transmis un apel puternic la bucurie și pace pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele în...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă