12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialDieta cu supă de praz

Dieta cu supă de praz

Dacă îţi doreşti să slăbeşti fără să te înfometezi, supa de praz este mâncarea de care ai nevoie, spune o scriitoare franceză care şi-a recăpătat silueta cu ajutorul acestei diete.

“Franţuzoaicele nu se îngraşă” este o carte scrisă de Mireille Guiliano, despre dieta cu supă de praz. Ea se axează pe experienţa autoarei, care a slăbit şi şi-a menţinut greutatea consumând preparate franţuzeşti tradiţionale.

Guiliano susţine că supa de praz pe care i-a recomandat-o doctorul este unul dintre primele alimente pe care trebuie să le incluzi într-o dietă. Fostul editor senior al revistei Vogue, Julia Reed, chiar compară meniul pe bază de supă de praz cu o cură de detoxifiere. Supa nu este compusă din nimic altceva decât praz tocat care se fierbe în apă, până se formează o pastă. Nu trebuie să mănânci nimic altceva timp de 48 de ore decât supa, pe care o asezonezi cu suc de lămâie şi ulei de măsline.

Trebuie să bei multa apă. În seara celei de-a doua zile poti adăuga la cină peşte şi legume. Guiliano spune că supa este hrănitoare şi are un uşor efect diuretic.
Ce ai voie sa mănânci în timpul dietei: fructe proaspete şi legume, pâine integrală, iaurt preparat în casă, peşte, brânză, ulei de măsline şi orice alte alimente procesate natural. Poţi să bei un pahar sau două de vin la fiecare masă.

Dieta are mai multe etape. Primul pas este să urmăreşti tot ce mănânci, timp de trei săptămâni. Acest proces te va ajuta să-ţi cunoşti mai bine obiceiurile alimentare.
Următorul pas constă în remodelarea obiceiurilor alimentare timp de trei luni, reducând cantitatea la alimentele pe care le consumi în exces. Acum trebuie să începi să mănânci supa de praz.
Al treilea pas este stabilizarea, în care începi să introduci treptat alimentele pe care le-ai eliminat, dar trebuie să încerci să nu faci excese.
Ultima etapă presupune să încerci să-ţi menţii noul regim alimentar si greutatea pe care ţi-ai propus-o.

Autoarea recomandă, de asemenea, sa faci multe exerciţii şi să bei multă apă. Doctorul care i-a supervizat dieta spune că dietele foarte stricte nu-ţi oferă hidratarea de care ai nevoie.

O altă dietă bazată pe consumul de supă este cea cu varză. Dieta îţi pemite să mănânci câtă supă vrei, dar lista de alimente pe care ai voie să le mănânci este redusă: fructe, lapte, carne de vită foarte puţină, orez brun şi roşii . Deşi slăbeşti mult, este o dietă pe care nu ai voie să o urmezi mai mult de o săptămână, pentru că nu este hrănitoare.

Dieta cu supă de pui îţi permite să mănânci un mic dejun format din fructe, lapte, cereale integrale, iar în restul zilei ai voie să consumi numai supă de pui ( compusă din broccoli, ţelină, morcovi şi carne de pui).

Cum prepari supa de praz

Ingrediente: o cană cu bucăţele tăiate de praz (numai partea albă), două căni şi jumătate de apă, ¼ de cană de smântână, trei linguri de unt, o linguriţă de zeamă de supă de pui, un cartof fiert, arpagic.

Se topeşte untul într-o cratiţă, apoi se adaugă prazul şi se căleşte timp de 5 minute. Se toarnă zeama de supă de pui si apa şi se lasă să fiarbă. Apoi, amestecul se lasă la foc mic pentru încă 10 minute. Adaugă laptele şi smântâna. Pasează cartoful şi pune-l în supă. Poti asezona cu arpagic. Supa este gata.

Surse:
livestrong.com
aboutcabbagesoupdiet.com
faddiet.com
revolutionhealth.com
leekrecipes.org

 

Cele mai citite

Irina Begu, în „sferturile” turneului ITF de la Wiesbaden

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Wiesbaden, după ce a învins-o în trei seturi pe elveţianca Simona...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă