21.4 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialMii de persoane au manifestat la Madrid pentru apărarea unității Spaniei

Mii de persoane au manifestat la Madrid pentru apărarea unității Spaniei

Mii de persoane, fluturând steaguri spaniole, au manifestat sâmbătă la Madrid pentru a apăra unitatea Spaniei, cu o zi înainte de un referendum privind autodeterminarea convocat de către separatiștii Cataloniei, în pofida interzicerii lui de către statul spaniol, relatează AFP.

Manifestanții s-au strâns în Plaza de Cibeles, în centrul Madridului, la apelul Fundației pentru apărarea națiunii spaniole (Denas), potrivit unui corespondent al AFP la fața locului.

Arborând drapelul național, roșu-galben-roșu, manifestanții strigau ''Catalonia face parte din Spania'', dar și refrene ale suporterilor de fotbal, precum ''Eu sunt spaniol, spaniol, spaniol''. 

Alți manifestanți strigau chiar ''Puigdemont, la închisoare'', referire la Carles Puigdemont, șeful executivului regional separatist catalan, care sfidează guvernul și justiția spaniolă organizând duminică referendumul, interzis de către Madrid, care îl consideră anticonstituțional, scrie Agerpres

Cele mai citite

Kylian Mbappe va deveni jucătorul celor de la Real Madrid. Actele au fost semnate

Suporterii lui Real Madrid s-au bucurat sâmbătă de câștigarea celui de-al 15-lea trofeu în Liga Campionilor, iar duminică au primit o veste și mai...

Trei persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi comercializat direct substanţe psihoactive către consumatori de pe...

La data de 1 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au luat măsura...

Ministerul Finanțelor va împrumuta peste 6 miliarde de lei în luna iunie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă