27.7 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăInternațional25 de luni şi jumătate...

25 de luni şi jumătate…

Alexandra Ţigănaş vă spune ceva? Pentru peste 60-70% (după calculele mele nu neapărat precise!) acest nume nu sună foarte cunoscut. Dar Ada Roseti? Nu-i aşa că acum parcă vă amintiţi de emisiunea „Lumea filmului” de la Pro TV, una dintre emisiunile difuzate în primii ani de viaţă ai acestui post. Ada Roseti a trecut de la statutul de critic de film la cel de om de bază în cadrul companiei care deţine posturile Discovery, ajun­gând, după numai doi ani de condus operaţiunile din România, să coordo­neze acum şi operaţiunile din Ungaria, Slovacia şi Cehia. Ştirea nu este tocmai nouă, dar până acum nu am reuşit să găsim un moment prielnic pentru şedinţa foto, Ada fiind fie pe drumuri – Bucureşti – Varşovia – Bucureşti -prin­cipala rută pe care zboară ea pentru a ajunge la birourile de unde se conduc posturile Discovery din Europa centrală (Polonia, România, Ungaria, Slovacia şi Cehia), fie preocupată de toate schimbările care s-au petrecut în biroul din Bucureşti.

Ada a mai apărut pe coperta suplimentului nostru, pe 15 iulie 2008 (în urmă cu aproximativ 25 de luni şi jumătate!), când a acceptat să ne fie gazdă, la puţin timp după ce luase în mâini frâ­iele Discovery România. „Aici am ajuns să lucrez după ce am fost contactată de o companie de headhunting, am dat interviuri şi am ajuns la ei. Propunerea de a mă alătura echipei Discovery a venit chiar la momentul potrivit, când îmi doream o schimbare şi sim­ţeam nevoia unor noi provocări”, vă povestea Ada în urmă cu aproximativ doi ani. De atunci, când încă mai practica – la radio – meseria de critic de film, a cam lăsat în urmă cinematografia, exceptând momentele în care îşi duce fiul cel mic la cinema, concentrân-du-se foarte mult pe munca ei de la Discovery. Este în continuare conştientă că lumea nu se uită „atât cât şi-ar dori” la posturile cu documentare, pentru că ştirile sau talk show-urile sunt mai importante în viaţa de zi cu zi, dar speră că, în momentul în care se vor sătura de aceste tipuri de emisiuni, vor schimba canalul şi vor alege unul dintre posturile Discovery.

În această toamnă Discovery va aduce pe ecrane mai multe emisiuni-documentar noi. Trebuie să notăm revenirea lui Bear Grylls care de data asta se mută din „junglă” în marile oraşe, oferindu-ne câteva „Tehnici de supravieţuire urbană”. Ross Kemp este şi el prins în „jungla urbana” şi rezulta­te­le se văd în două noi sezoane – al doilea şi al treilea – ale emisiunii… „Ross Kemp în jungla urbană” (sic!). Un alt documentar care merită văzut este cel destinat accidentului de la schelele British Petroleum din Golful Mexic. Nu, Discovery nu va veni să murdărească imaginea consorţiului britanic, ci va încerca să pre­zinte – altfel decât televiziunile de ştiri – ceea ce s-a întâmplat, dezbătând toate efectele accidentului asupra mediului şi oamenilor, dar şi trăgând un semnal de alarmă că astfel de incidente se pot repeta dacă nu se investeşte în tehnologia de extragere. Şi celelalte posturi din portofoliul Discovery vor avea o serie de noutăţi, dar vom detalia la momentul potrivit!

Cele mai citite

Cutremur la CFR Cluj! Varga a luat prima decizie după umilință, dar a primit un refuz

Ioan Varga a decis să schimbe direcția la CFR Cluj după înfrângerea drastică suferită în fața lui Tromso.Înfrângerea categorică suferită de CFR Cluj în...

Ce faci în weekend în București, pe 8-9 august? Calea Victoriei se transformă într-o mare promenadă urbană

Calea Victoriei din București se transformă, în weekendul 8-9 august, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga familie. Proiectul „Străzi Deschise –...

Semne care pot indica necesitatea unui consult de ortopedie pediatrică

Copiii cad, aleargă, se lovesc și cresc rapid. De multe ori, durerile sau micile accidente fac parte din dezvoltarea lor normală. Totuși, există...
Ultima oră
Pe aceeași temă