Răzbunarea meseriaşului

Omul s-a născut liber, iar spiritul său nu poate fi încătuşat în „temniţa cuvintelor”. Instinctiv, el urăşte orice aluzie la vreo formă de constrângere. Demult, lucram la Combinatul de Utilaj Greu, într-o secţie condusă de fratele unui poliţist de la „cercetări penale”. Oricine afla despre fratele poliţist, îşi schimba optica faţă de şeful secţiei. În viziunea colectivului, etalonul pentru prostie era „ţiganul”, având ca submultiplu „miliţianul”, iar multiplu „poli…”. Unul dintre strungari se afla în conflict, nedeclarat, cu şeful, iar când acesta i-a solicitat să execute o piesă urgent, a aruncat o privire pe desen, după care a pus o mână de şpan pe schiţă. Bineînţeles, a fost chemat la directorul unităţii, pentru explicaţii. „Am strunjit exteriorul şi am găurit interiorul, iar rezultatul a fost o mână de şpan”, s-a justificat strungarul, întinzând desenul. Directorul a rămas fără replică, pe schiţă fiind cotat diametrul interior al piesei la exterior, iar exteriorul la interior.