28.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialVIDEO Dosar de evaziune fiscală uriașă, în domeniul gestionării uleiurilor uzate. Ar...

VIDEO Dosar de evaziune fiscală uriașă, în domeniul gestionării uleiurilor uzate. Ar fi vizate și Mercedes şi Toyota

 

Polițiștii efectuează, joi, 50 de percheziții în București și 22 de județe, într-un dosar de evaziune fiscală, în domeniul gestionării uleiurilor uzate, cu un prejudiciu estimat la 29 milioane de euro, informează Poliția Română. Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că sunt ridicate documente şi de la reprezentanţe ale Mercedes şi Toyota.

Percheziţiile au loc în Bucureşti şi în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Galaţi, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş şi Vrancea, la sediile sociale şi la punctele de lucru a 17 societăţi comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.

Vor fi ridicate înscrisuri de la 44 de firme importatoare de uleiuri industriale, care au beneficiat de astfel de certificate emise de societăţile implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor.

În urma cercetărilor s-a stabilit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piaţa naţională ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive care atestau îndeplinirea obligaţiilor privind gestionarea uleiurilor uzate.

În acest mod, firmele importatoare s-ar fi sustras de la plata taxei de 2 lei/litru către Fondul pentru Mediu, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate.

Prejudiciul cauzat bugetului Fondului pentru Mediu este de aproximativ 29 de milioane de euro.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că vor fi ridicate documente şi de la reprezentanţa Mercedes din Voluntari şi de la reprezentanţa Toyota din Pipera.


Cele mai citite

George și Amal Clooney și-au părăsit locuința din Franța din cauza incendiilor de vegetație

George și Amal Clooney au fost nevoiți să își evacueze locuința din Brignoles, în sudul Franței, pe fondul incendiilor de vegetație care afectează mai...

Spotify reinventează antrenamentele. Noua funcție creează playlisturi personalizate pentru alergare

Spotify continuă să își extindă oferta dedicată utilizatorilor pasionați de sport și a lansat o nouă funcție pentru alergători. Începând de astăzi, abonații Premium...

Revoluție în sistemul medical: De la 1 septembrie, românii vor avea acces la propriul dosar digital de sănătate

Biletele de trimitere emise de medicul de familie vor fi disponibile direct în contul pacientului, fără a mai fi necesare documente tipăriteÎncepând cu 1...
Ultima oră
Pe aceeași temă