31.5 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialMai mulţi şoferi au ales viaţa în 2010

Mai mulţi şoferi au ales viaţa în 2010

„Actele la control, vă rog!”, îi cere agentul rutier şoferului tras pe dreapta, care tocmai a fost surprins de radar conducând cu 131 de km la oră pe un drum naţional, unde viteza maximă admisă este de 100 km la oră. După amenda şi punctele cuvenite, poliţistul îi dă un sfat şoferului: „Lăsaţi-o mai moale, că avem radare în cascadă”.

Cifrele îngrijorătoare ale anului 2009, an în care şi-au pierdut viaţa aproape 1.400 de persoane în 5.459 de accidente de pe şoselele României, au înmulţit filtrele, raziile şi radarele poliţiştilor rutieri în 2010.
Ca urmare, deşi numărul de autostrăzi a rămas acelaşi, în primele şapte luni ale acestui an au avut loc cu 660 mai puţine accidente grave decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul celor grav răniţi a fost cu 8,8 la sută mai mic, iar cel al accidentelor soldate cu morţi sau răniţi, cu 12,2 procente. Dacă în lunile ianuarie-august ale anului trecut 4.919 persoane au fost grav rănite, în aceeaşi perioadă a anului 2010 numărul acestora a scăzut la 4.487. Chiar şi în aceste condiţii, cauzele principale ale accidentelor au rămas aceleaşi ca în anii precedenţi: viteza excesivă, traversarea neregulamentară şi neacordarea priorităţii. Viteza prea mare a luat viaţa a 334 de persoane, traversarea neregulamentară a ucis 174 şi neacordarea priorităţii, 91. -N-au lipsit anul acesta nici campaniile de creştere a siguranţei în trafic derulate de Poliţia Română . Cea mai vizibilă a fost „Alege viaţa”, prin care şoferii au fost atenţionaţi – prin afişe, pliante şi videoclipuri – care sunt riscurile la care se expun pe ei şi pe cei de aproape dacă încalcă normele legale. O acţiune a campaniei a vizat educarea şoferilor să poarte centura de siguranţă, în condiţiile în care peste 300.000 de şoferi au fost depistaţi fără şi anul acesta.

Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut semnificativ anul acesta, în urma înmulţirii filtrelor şi campaniilor de prevenire ale Poliţiei Rutiere.

Cele mai citite

Rușii resimt tot mai puternic costurile războiului. Veniturile reale și nivelul de trai au început să scadă

După trei ani consecutivi în care veniturile populației au crescut, economia Rusiei transmite tot mai multe semnale de slăbiciune, iar efectele încep să fie...

Raport despre presa publică din Ungaria: acuzații de cenzură și influență politică în perioada guvernării Viktor Orban

Un grup de colaboratori ai agenției de presă ungare MTI a redactat un raport de aproximativ 500 de pagini în care acuză existența unor...

După caniculă, vine avertizare hidrologică în mai multe regiuni din România

Cele mai mari riscuri de producere a unor inundații locale sunt semnalate pentru râurile mici din județele Dâmbovița, Prahova, Suceava și NeamțRomânia intră sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă