1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSportBăsescu: Introducerea cotei unice pe orice fel de venit mi se pare...

Băsescu: Introducerea cotei unice pe orice fel de venit mi se pare o soluţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că introducerea cotei unice de impozitare pe orice fel de venit i se pare o soluţie, opinând că „orice trăitor într-o ţară este dator un impozit”, potrivit Mediafax.

Şeful statului a atras atenţia că, în 2011, deficitul fondului de pensii va fi de 3,6 miliarde euro.

„Deficitul fondului de pensii pentru anul viitor este 3,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă valoarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă”, a spus Băsescu.

Întrebat când va găsi Guvernul soluţiile, el a spus că şi public presează pentru acest lucru şi că este o chestiune de responsabilitate pentru ţară şi „să ai forţa să-ţi sacrifici voturile”.

„După mine, una din soluţiile corecte este introducerea impozitării, introducerea cotei unice, pe orice fel de venit, indiferent că e pensie mică, mare, că e venit din activităţi culturale, drepturi de autor (…) Până la urmă, orice trăitor într-o ţară este dator un impozit”, a spus preşedintele Băsescu.

Băsescu, de acord cu discutarea OUG privind creşterea TVA în sesiunea extraordinară a Senatului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că este de acord cu propunerea opoziţiei de introducere pe ordinea de zi a Senatului a OUG privind creşterea TVA, el salutând decizia Parlamentului de a munci mai mult şi susţinând că ordonanţa făcea parte din acordul cu FMI.

Întrebat dacă este de acord cu propunerea opoziţiei de a introduce pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Senatului ordonanţa de urgenţă privind creşterea TVA, Traian Băsescu a răspuns: „Categoric, da!”.

„Eu am avut în vedere urgenţele legate de Uniunea Europeană pentru care nu avem acte normative, cum ar fi Legea ANI sau legea privind mica reformă. Am considerat că o sesiune extraordinară trebuie să aibă un conţinut limitat. Dacă parlamentarii doresc să muncească mai mult, eu salut acest lucru”, a declarat Băsescu.

El a adăugat că ordonanţele vizate de opoziţie fac parte din acordul cu FMI.

„Am considerat că există legi (în raport cu FMI – n.r.). În relaţia cu UE, nu aveam legi. Mă bucur dacă Parlamentul a decis să muncească mai mult”, a conchis şeful statului.

Biroul Permanent al Senatului a decis, marţi, ca sesiunea extraordinară să fie convocată în 16 august, când comisiile avizate se vor reuni, urmând ca plenul să fie convocat pe 24 august.
Conducerea Senatului a introdus pe agenda sesiunii extraordinare cele trei proiecte solicitate de preşedintele Traian Băsescu, trei ordonanţe de urgenţă, cerute de partidele din opoziţie, două legi ce ţin de acquis-ul comunitar, la solicitarea Guvernului, precum şi reexaminarea legii parteneriatului public-privat, la cererea preşedintelui.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat convocarea sesiunii extraordinare pentru dezbaterea legii privind funcţionarea Curţii Constituţionale şi modificarea Codurilor de procedură, a legii de organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate şi a legii privind accelerarea soluţionării proceselor.

La cererea partidelor de opoziţie, PSD, PC şi PNL, Biroul Permanent a introdus pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, în procedură de urgenţă, şi dezbaterea a trei ordonanţe ale Guvernului, referitoare la modificarea Codului Fiscal, descentralizarea în domeniul sănătăţii publice, respectiv finanţele publice locale.

La solicitarea Guvernului, senatorii vor dezbate şi vota, în sesiunea extraordinară, legea privitoare la exercitarea profesiunii de avocat şi legea privind regimul gazelor naturale.

Pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a fost introdusă şi cererea de reexaminare a legii privind parteneriatul public-privat, formulată de preşedintele Băsescu, sub motiv că textul adoptat de Parlament ar conţine inadvertenţe cu unele directive la nivel european.

Cele mai citite

Armenia și SUA au semnat acordul privind parteneriatul strategic

Armenia și Statele Unite au semnat un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între secretarul de stat al SUA Antony...

Economia Germaniei, în declin pentru al doilea an consecutiv: Prognoze îngrijorătoare pentru 2025

Germania, cea mai mare economie a Europei, s-a confruntat cu o scădere economică de 0,2% pe parcursul anului 2024, conform datelor publicate de Oficiul...

Elon Musk, acuzat de fraudarea investitorilor în cazul achiziției Twitter

Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare a SUA (SEC), echivalentul american al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), l-a acționat în judecată pe Elon Musk,...
Ultima oră
Pe aceeași temă