23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialSovata a renăscut din propria cenuşă

Sovata a renăscut din propria cenuşă

Cunoscută drept perla staţiunilor balneoclimaterice din Transilvania, Sovata a redevenit în acest an ceea ce a fost pe vremuri: un adevărat magnet pentru turiştii dornici de răsfăţ şi relaxare. Astfel, în ciuda faptului că luna iulie a fost una ploioasă, turiştii au venit aici să beneficieze atât de calităţile terapeutice ale nămolului sau de apele sărate de la Sovata, cât şi de aerul curat din zonă, asezonat cu aerosolii din salina de la Praid.

Staţiunea a renăscut pur şi simplu în 2010, după ce a suferit o adevărată operaţie de schimbare la faţă, iar autorităţile spun că se aşteaptă ca numărul turiştilor să depăşească cifra de 200.000 lunar. Asta, în condiţiile în care, mai ales de la începutul lunii august, staţiunea este arhiplină, ceea ce înseamnă un număr de 8.000-10.000 de turişti zilnic, cazaţi atât în hoteluri, cât şi la persoane particulare.

Investiţiile care au relansat turismul

Staţiunea Sovata şi-a recâştigat turiştii de altădată în primul rând datorită investiţiilor în infrastructură din ultimii ani, investiţii care, după ani de zile în care accesul a fost greoi din cauza drumurilor proaste, fac acum perla transilvană a turismului balnear accesibilă nu doar autoturismelor de teren. „Efectul investiţiilor absolut se vede. E un impact deosebit. Cel puţin o dată cu începutul lunii august putem spune că este un sezon foarte bun pentru Sovata”, a declarat primarul Sovatei, Peter Ferenc. El mai spune că investiţiile de circa 20 milioane de euro făcute în ultimii ani atât în reţeaua de drumuri, cât şi în staţia de epurare a apelor uzate şi în reţelele de canalizare au crescut confortul turiştilor. Asta deoarece, pe lângă investiţiile făcute de agenţii economici din zonă, turiştii pot acum să facă drumeţii în totală siguranţă în zona din jurul lacului „Ursu”, unde aleile sunt pavate, iar locurile de parcare din staţiune au fost suplimentate o dată cu lărgirea tramei stradale. Nu în ultimul rând, aleile de plimbare din pădure sunt însemnate şi amenajate, astfel că riscurile ca turiştii să se rătăcească sunt reduse la minimum. Într-un cuvânt, Sovata rivalizează din acest an cu staţiunile de top din Ungaria, atât ca aspect, cât şi din punctul de vedere al calităţii serviciilor.

Bilete scumpe la „Ursu”

Pentru mulţi turişti, accesul în lacul heliotermal „Ursu” rămâne însă o problemă. Asta în condiţiile în care lacul este deschis publicului între orele 10.00 şi 17.00, perioadă considerată de foarte mulţi periculoasă din cauza radiaţiilor ultraviolete. Un alt aspect negativ îl constituie faptul că preţul unui bilet de intrare este destul de piperat pentru buzunarele românilor loviţi de reducerile salariale. Un adult plăteşte pentru o bălăceală în lac 20 de lei, în timp ce pentru copii taxa este de 15 lei zilnic. Biletul este valabil pentru o singură intrare pe zi, astfel că, dacă turiştii vor să părăsească lacul la orele amiezii pentru a fugi până în camera de hotel sau la umbra pădurii, vor fi nevoiţi să mai achite o dată taxa de intrare. De menţionat faptul că staţiunea Sovata reprezintă o adevărată atracţie pentru turiştii din Republica Moldova, care vin aici atât în sezonul cald, cât şi iarna în număr semnificativ.

ISTORIE
Amenajată în secolul al XIX-lea

Staţiune cu sezon permanent, cu o clima subalpină, Sovata a fost menţionată pentru prima dată ca loc tămăduitor într-un document din 1597, dar abia în 1850 a devenit staţiune bal¬neară.
Este înconjurată de dealurile Cireşelu (912 m), Capela (720 m), Bechiş ¬(1.079 m), Dealul Mic şi Muntele de Sare, locuri propice pentru drumeţii atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă. Staţiunea este indicată pentru tratamentul bolilor ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicită cronică, metrosalpingită cronică, sterilitate), dar şi pentru afecţiuni degenerative, inflamatorii şi reumatismale (spondiloză cervicală, dorsală şi lombară, artroză, poliartroză, dureri articulare, tendinite, tendimiozită, poliartrită scapulohumerală), stări posttraumatismale (după operaţii vindecate la articulaţii, muşchi, oase, după luxaţii şi entorse), pentru boli ale sistemului nervos periferic (pareze uşoare, sechele ale poliomielitei, polinevrite), tulburări endocrine (hipotiroidie, urmarea unui tratament endocrinologic), boli cardiovasculare (ulceraţii, acrocianoză).

Cele mai citite

Sindicatele din Cultură afirmă că nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media "CulturMedia" afirmă că membrii acesteia nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ. Acest...

Sindicatele din Cultură afirmă că nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media "CulturMedia" afirmă că membrii acesteia nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ. Acest...

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia, în scop turistic, cu buletinul

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat...
Ultima oră
Pe aceeași temă