3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban: Șomajul tehnic pentru bugetari nu mai e de actualitate

Ludovic Orban: Șomajul tehnic pentru bugetari nu mai e de actualitate

Ludovic Orban a fost întrebat după vizita la Institutul Cantacuzino ce se mai întâmplă cu proiectul intrării în șomaj tehnic pentru bugetari, iar răspunsul premierului a fost că „nu mai este de actualitate”.

Rugat să precizeze motivul, premierul a răspuns: „Pentru că ne apropiem de finalul stării de urgență”.

 
„Pentru că o mare parte dintre cei care lucrează în instituțiile publice sunt implicați în prima linie a bătăliei, cum e Ministerul Sănătății. Nu poți să renunți la nimeni din această zonă, dimpotrivă, mai avem nevoie de specialiști suplimentari. Ministerul Apărării, MAI, Ministerul Muncii, care e implicat în derularea tuturor programelor de sprijin referitor la șomajul tehnic și celelalte forme de sprijin pentru profesioniști și alte categorii de angajați. O mare parte din sectorul public este foarte puternic turat, ne apropiem oricum de finalul prelungirii stării de urgență și nu mai e contextul necesar. Am gândit, am analizat, până la urmă nu mai e de actualitate”, a completat Orban.

Întrebat dacă renunță definitiv la măsură, premierul a dat același răspuns: „Nu mai e de actualitate, vom vedea!”

Cu privire la șomajul tehnic pentru angajații din mediul privat, Orban a spus că „avem resursele” pentru prima perioadă și că acestea sunt prevăzute în buget.

„O parte dintre ele (resurse, n.red.) vor fi decontate, adică vor fi susținute din bugetul UE, din sumele alocate pentru România. Avem resurse și pregătim măsurile de relansare economică, care vor trebui să țină cont de planul de relansare, în funcție de cum afectează diferite activități economice pregătim măsurile de susținere”, a mai spus Ludovic Orban.

Bugetarii din instituțiile administrației centrale și locale ar fi urmat să se împartă și să lucreze jumătate din lună pentru 75% din salariul de bază. Proiectul a fost pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, de la începutul lunii aprilie, dar nu a fost adoptat. Atunci, premierul declara că toți trebuie să preia din greutatea crizei provocate de epidemia de coronavirus.

Prevederile șomajului tehnic nu s-ar fi aplicat personalului medical, polițiștilor, jandarmilor, profesorilor și personalului din ministerul muncii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă