Managerul general al ialomiţenilor va avea săptămâna viitoare o discuţie cu patronul Unirii, dar se pare că drumurile sale se îndreaptă spre Vaslui, potrivit realitatea.net.
Managerul general al Unirii Urziceni n-a mai aşteptat asaltul vicecampioanei către grupele Europa League, el prezentându-şi vineri demisia pentru a ocupa foarte probabil un post în organigrama FC Vaslui.
Anunţul a fost făcut de directorul sportiv al ialomiţenilor, Narcis Răducan, care a declarat la Sport.ro: „Mihai Stoica a plecat. Sperăm totuşi să se răzgândească luni, când va avea o discuţie cu patronul. MM era cea mai importantă persoană din club, iar plecarea sa ar putea avea efecte colaterale”.
Neplătiţi de mai bine de trei luni, mai mulţi jucători i-ar putea urma exemplul lui Mihai Stoica, acesta fiind cel care i-a convins până acum să nu depună memorii pentru a deveni jucători liberi de contract.
Deşi nu va fi cu Unirea la Split, MM se pare că va fi prezent totuşi în Europa league, alături de FC Vaslui, vorbindu-se că el s-a înţeles deja cu Adrian Porumboiu să preia funcţia de manager general al echipei moldovene.