16.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialPSD şi FMI - trei momente istorice

PSD şi FMI – trei momente istorice

Anul trecut pe vremea asta, o întâlnire între reprezentanţii FMI şi cei ai Ministerului Muncii era anulată sec. Marian Sârbu, ministrul de resort, se afla într-un concediu prelungit în Japonia, fix în perioada în care experţii Fondului veniseră în România pentru discuţii privind micşorarea cheltuielilor din sectorul bugetar. Printre altele, măsurile vizau la acea vreme intrarea a zeci de mii de bugetari într-un voluntar, dar obligatoriu concediu fără plată. Ministrul „Tokio” şi-a primit atunci criticile aferente gestului stupid. După 12 luni, relaţia vârfurilor PSD cu experţii FMI recidivează. Marian Sârbu nu mai este azi ministru, nici membru al partidului. Dar, chiar şi fără domnia sa, PSD dă în continuare dovadă de imaginaţie şi de un soi dificil de pătruns de schizofrenie în relaţia cu Fondul Monetar.

Într-o  singură săptămână, doi lideri, fostul şi actualul preşedinte al social-democraţilor, au reuşit performanţa de a plasa PSD în două bărci care se ciocnesc. Luni Victor Ponta dădea lecţii de gafeur politic cu tonul unui pedagog care se crede orice, numai neînţeles la clasă nu. De la înălţimea sa de preşedinte al celui mai mare partid, transmitea că PSD nu se coboară la nivelul unei întâlniri cu delegaţia FMI. „Nu ne vedem cu această ocazie cu delegaţia FMI. A trecut vremea întâlnirilor protocolare. Dacă au într-adevăr intenţia de a asculta vocea Opoziţiei, pot să o facă înainte de a se lua toate deciziile. Poziţia noastră este foarte clară: delegaţia Fondului Monetar are o atitudine cu totul şi cu totul anormală faţă de Guvernul României şi faţă de România. În afară de faptul că girează toate măsurile stupide şi incoerente ale Guvernului, participă alături de Guvern la un mod în care populaţia ţării nu află adevărul despre ţară.”

Prin comparaţie, cu nici cinci zile înainte, predecesorul lui Ponta la şefia partidului îşi exprima impresiile în urma discuţiei purtate cu directorul general al Fondului Monetar, la Washington.  Mircea Geoană, spre reamintire: „Am discutat despre modul în care se vede posibilitatea găsirii unui mai bun echilibru între măsurile de limitare a deficitului bugetar şi de consolidare fiscală, pe de o parte, şi relansarea economică şi crearea de locuri de muncă, pe de altă parte. A fost principala discuţie cu Dominique Strauss-Kahn”. Izolat la vârful partidului, Mircea Geoană rămâne totuşi o voce de prim rang în PSD şi, până una-alta, al doilea om în stat, ca preşedinte al Senatului. Acum, cu poziţia Geoană în dreapta şi poziţia Ponta în stânga, din două, una: ori e prostie, iar Victor Ponta încearcă să facă tot timpul invers decât Mircea Geoană; ori e doar „nişte” populism şi Ponta dă semnalul de forţă că s-a unit cu ţara, cu acea parte a populaţiei care vede în FMI cuţitul care a spintecat nivelul de trai în România. Prima ipoteză nu merită comentată deloc.

A doua, doar puţin. În această ultimă situaţie, este sigur că Victor Ponta se orientează zilele acestea în spaţiul politic şi electoral cu economie de simţuri. Din păcate, le exclude din start pe cel practic şi pe cel al logicii. Dincolo de mesajul scindat şi haotic în relaţia cu FMI, transmis de PSD alegătorilor, membrilor şi nehotărâţilor, rămân câteva întrebări de om simplu: păi, domnule Ponta, nu ar fi fost mai eficient să-i prezentaţi direct domnului Franks nemulţumirea şi frustrările PSD? Nu este acesta rolul unui partid, de a discuta temele relevante pentru ţară cu interlocutori relevanţi, oricât de nesuferiţi sau incomozi ar fi ei? Sau, altfel: ce au obţinut cei afectaţi de măsurile asumate de Guvern şi FMI din faptul că aţi refuzat o întâlnire cu oficialii Fondului?

Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

Prefect Prahova: Zona din jurul craterului de la Slănic dă semne de stabilizare

La fața locului încă se efectuează măsurători și expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare, afirmă prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu,...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă