Totuși, este greu de crezut că vom putea vorbi de sancțiuni pentru cei care nu respectă aceste indicații.
Nu există modalități de verificare a modului în care sunt susținute aceste cursuri.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a vorbit la un post de televiziune de știri, despre punerea la dispoziție, de către unitățile de învățământ a unor computere pentru elevii din familiile care nu dețin resursele necesare.
Să sperăm că ministrul nu le va cere școlior această soluție, deoarece, o astfel de măsură contravine tuturor precauțiilor cerute de autorități, pe timp de pandemie.
Calculatoarele din școli nu au fost folosite de o singură persoană și, în plus, ar fi foarte greu să fie transportate evitând orice pericol de transmitere a microbilor.
Intențiile conducerii Ministerului Educației de a asigura o continuitate a procesului didactic sunt bune, dar este nevoie, în primul rând, de lucitidate, în aplicare.
Probabil, nu se știe încă, această modalitate de învățare este foarte eficientă în mediul universitar, eficientă în învățământul liceal, mai puțin eficientă la ciclul gimnazial și fără rezultate deosebite la ciclul primar, datorită particularităților de vârstă ale școlarilor mici și ale preșcolarilor.
Se constată că această inițiativa, a profesorilor, a fost transformată într-o obligație.
Profesorii trebuie să adapteze orarul la situația prezentă, să raporteze, ce au făcut în fiecare zi, să precizeze modalitățile de evaluare, apoi directorii trebuie să completeze alte documente pe care trebuie să le transmită la inspectorate, iar acestea la minister.
Deci se reia traseul hârtiilor fără număr, hărtii de care unii, în mod sigur, au dus dorul în toată această perioadă dificilă.