24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialDerby-ul duşmăniilor

Derby-ul duşmăniilor

FC Timişoara şi CFR Cluj se reîntâlnesc, duminică, la aproape patru luni de la ultimul meci direct, terminat cu scandal şi acuze reciproce.

Patronul FC Timi­şoara, Marian Iancu, imediat după meciul din primăvară, dintre bănăţeni şi CFR Cluj, încheiat 1-1, a declarat că „CFR Cluj este o campioană de chirpici, această echipă nu mă onorează şi nu merită să fie campioană”. „Domnul Iancu să ne lase pe noi în pace şi să ia exemplu de la CFR dacă vrea să cucerească măcar un trofeu”, i-a răspuns preşedintele ardelenilor, Iuliu Mureşan. Sub aceste auspicii şi pe fondul unui ­început de campionat în care nici o formaţie din cele două nu a rupt gura târgului, FC Timişoara şi CFR Cluj se întâlnesc, duminică, în a treia etapă a noului sezon din Liga I. Timişorenii, măcinaţi de probleme financiare, au înregistrat doar două remize în debutul sezonului, cu Gloria Bistriţa şi Gaz Metan Mediaş, dar îşi pot repara moralul cu o calificare în play-off-ul Europa League, dacă vor trece, joi, de echipa finlandeză MyPa 47.

CFR Cluj a început noul campionat la fel cum l-a terminat pe precedentul, cu un trofeu, dar efortul depus în partida din Supercupă cu Unirea Urziceni s-a văzut în primele două meciuri din Liga I. Ardelenii au înregistrat o remiză şi o victorie, venite, mai degrabă, din inerţia dată de performanţele sezonului trecut decât din schimbările pentru noul campionat. „Suntem doar la 60-65% din potenţial, însă o dată cu venirea meciurilor vom reintra în ritm. Urmează o partidă grea la Timişoara, dar vom face tot posibilul să câştigăm şi să ne menţinem în faţă”, a declarat tehnicianul clujenilor, Andrea Mandorlini. Foarte probabil, patronul bănăţenilor, Marian Iancu, nu va fi prezent la meci din cauza tensiunilor cu autorităţile locale, o „partidă” mult mai grea în acest sezon decât oricare derby al echipei în Liga I. 

Fără Contra şi Kone

Meciul FC Timişoara-CFR Cluj va fi văduvit de prezenţa a doi ­dintre cei mai importanţi jucători ai celor două echipe. Timişoreanul Cosmin Contra îşi va ispăşi ultima etapă de ­suspendare, în urma cartonaşului roşu primit în meciul cu Gloria Bistriţa, în timp ce Yssouf Kone, de la CFR, a suferit o ruptură a tendonului rotulei la partida cu Victoria Brăneşti şi va lipsi mai multe luni de pe teren. FC Timişoara-CFR Cluj se va disputa duminică, de la ora 20.00.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...

Escrocii mută frauda în online: împrumuturi false pe Facebook și WhatsApp

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să nu ofere niciodată date personale unor persoane necunoscute întâlnite pe rețelele sociale și să trateze cu suspiciune...
Ultima oră
Pe aceeași temă