12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportAtletismAteismul fundamentalist

Ateismul fundamentalist

Există neaşteptat de multe asemănări între fundamentalismul religios şi fundamentalismul ateist. Prin fundamentalismul religios înţeleg manifestările acelor indivizi care refuză până şi vaccinarea, diabolizează folosirea cip-urilor ş.a.m.d. Sunt lipsiţi de ­inteligenţă şi de elementară cultură (inclusiv spirituală). În numele credinţei, pun ştampile rapide pe tot ceea ce nu înţeleg din ­lumea modernă. Aceleaşi simptome le găseşti însă şi la ateii fundamentalişti: sunt lipsiţi de inteligenţă şi de cultură, se grăbesc să dea verdicte definitive ­asupra tuturor fenomenelor religioase pe care nu le ­înţeleg, nici măcar din ­perspectiva ştiinţei/istoriei religiilor…

În articolul „Ipocrizia Prea Sfinţiilor lor” (revista 22, 20 iulie, 2010), Ara Şeptilici are opinii foarte dure la adresa BOR, este dreptul ei, am avut şi eu uneori. Problema este că îşi dă cu părerea în necunoştinţă de cauză. Vorbind despre sinucidere, Ara Şeptilici susţine că Simion Stâlpnicul era „un psihopat care s-a sinucis. Mai încet, dar sigur şi cu metodă”. În privinţa Sf. Simion Stâlpnicul, o minimă prudenţă ar fi generat păreri nuanţate. O vagă cultură a fi obligat-o să ştie că în toate religiile s-au practicat formule de asceză aspră. Stâlpnici au fost cu sutele în primul mileniu creştin, majoritatea au trăit uimitor de mult, unii au ajuns la sfinţenie. Unii acceptă că există oameni care în urma unor practici ascetice au acces la o altfel de Realitate (devin vase ale Duhului Sfânt, spun creştinii), alţii nu. Este regretabil însă că în onorabila revistă 22, unde au semnat străluciţi teologi şi istorici ai religiilor, apar asemenea inepţii…

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă