3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialLiga Sindicatelor Miniere, în blocaj financiar

Liga Sindicatelor Miniere, în blocaj financiar

Sindicaliştii din minerit din Valea Jiului nu pot plăti contribuţia la bugetul de stat pentru suma alocată pentru salarii, din cauză că sunt nevoiţi să se descurce strict cu banii colectaţi din cotizaţii.

Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului a rămas fără aproximativ 70.000 de lei lunar, bani pe care îi primea de la Compania Naţională a Huilei Petroşani din fondul de 5,8 la mie raportat la fondul de salarii. Banii erau acordaţi în baza unui protocol încheiat între sindicate şi administraţia minieră, conform legislaţiei în vigoare, dar în acest an Curtea de Conturi a decis că sumele sunt alocate ilegal.

Prejudiciu de 3,3 milioane lei

În urma unui control, reprezentanţii instituţiei au stabilit că sindicatele miniere au primit ilegal banii şi au cerut Companiei Naţionale a Huilei Petroşani să recupereze prejudiciul calculat la peste 3,3 milioane de lei. Raportul Curţii de Conturi a fost contestat de către conducerea CNH. „Considerăm că reprezentanţii Curţii de Conturi şi-au depăşit atribuţiile în acest sens. CNH a depus contestaţie la Camera de Conturi. Banii erau folosiţi pentru salarii şi accesoriile de plată, impozite, CAS”, a declarat preşedintele LSMVJ, Zoltan Lacataş. Deocamdată nu a primit nici un răspuns la contestaţia depusă, însă CNH nu mai poate aloca deocamdată sumele respective, iar restanţele pentru aproape trei luni sunt de peste 200.000 de lei. Aşa că, singura sursă de finanţare au rămas  cotizaţiile plătite de sindicalişti, adică 30.000 de lei lunar, în condiţiile în care numai plata salariilor nete pentru angajaţii LSMVJ se ridică la 29.000 de lei. Zoltan Lacataş spune că a început blocajul financiar, iar activităţile pe care vroiau să le desfăşoare – inclusiv de Ziua Minerului – nu mai pot fi finanţate.

Curtea de Conturi susţine în raportul întocmit că administraţia minieră nu a constituit fondul prevăzut în contractul colectiv de muncă, ci a făcut plăţi pe baza unor deconturi către organizaţiile sindicale. LSMVJ este cel mai mare organism sindical din Valea Jiului şi înglobează majoritatea angajaţilor Companiei Naţionale a Huilei Petroşani. La ora actuală la unităţile miniere din Valea Jiului lucrează mai puţin de 9.000 de oameni după ultima restructurare din primăvara acestui an.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă