3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialPoliţiştii vânează culegătorii de afine

Poliţiştii vânează culegătorii de afine

Poliţiştii din judeţul Hunedoara îi lasă fără obiectul muncii pe culegătorii de fructe de pădure, deşi pentru mulţi aceasta este singura activitate aducătoare de venituri. Probabil, în lipsă de alte activităţi, oamenii legii au descoperit că sunt necesare tot felul de avize pentru cei care culeg fructe de pădure (afine, zmeură, frăguţe, etc), iar mai apoi le comercializează şi s-au pus pe dat amenzi. În urmă cu două zile, un tânăr de 25 de ani din Uricani a fost amendat cu 1.000 de lei, după ce în maşina lui au descoperit 370 de kilograme de afine negre, fără a deţine  documente de provenienţă a mărfii. „Cele 370 de kilograme de afine, în valoare de 3.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul a primit şi o sancţiune contravenţională conform Legii 31/2000″, spun reprezentanţii Poliţiei.

Prevederi legale absurde

Poliţiştii spun că au acţionat în baza prevederilor legale, care stabilesc clar posibilitatea de comercializare a fructelor de pădure. Reprezentanţii IPJ Hunedoara susţin că în cazul în acre transportatorul este şi culegător, are nevoie de acord de mediu şi borderou de achiziţie. Dacă a cumpărat fructele de pădure de la o terţă persoană, are nevoie de factură fiscală. Interesant este de unde ar putea amărâţii care culeg afine să emită facturi pentru „marfa” culeasă din pădure şi pe care de multe ori o vând direct pe marginea drumului sau în pieţe. Reprezentanţii IPJ Hunedoara spun că, în acest caz, oamenii pot fi sancţionaţi pentru comerţ ilegal, dar până acum nu s-a întâmplat acest lucru.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă