27.9 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialClaudiu Niculescu, transferul sezonului la "U" Cluj

Claudiu Niculescu, transferul sezonului la „U” Cluj

Curtat intens în perioada de achiziţii de către patronul Universităţii Cluj, Florian Walter, Claudiu Niculescu i-a făcut pe plac finanţatorului clujean chiar pe ultima sută de metri. Jucătorul lui Dinamo a acceptat marţi seara condiţiile fostului acţionar de la Dinamo Bucureşti şi a semnat, deja, un contract pe doi ani cu „şepcile roşii”. Niculescu va veni miercuri seara la Cluj, joi va efectua primul antrenament cu noii săi colegi, iar vineri va pleca la Alba Iulia împreună cu echipa, acolo unde „U” va întâlni pe Steaua Bucureşti, duminică, în prima etapă a noului sezon. „Marţi am avut o întâlnire cu domnul Walter şi am ajuns la concluzia că vreau să mai joc fotbal. Plec la Cluj cu sufletul împăcat că mi-am făcut datoria la Dinamo şi voi da tot ce am mai bun din mine pentru a ajuta pe „U”. Vin să fac treabă la Universitatea”, a promis atacantul care a disputat 284 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc şi a marcat 138 de goluri.

 

O echipă plus rezerve

Pe lângă Claudiu Niculescu, patronul Florian Walter a reuşit să-l convingă şi pe mijlocaşul Vasile Gheorghe, de la Astra Ploieşti, să joace pentru Universitatea. Odată cu venirea jucătorului ploieştean, numărul fotbaliştilor transferaţi de „U” în această vară a ajuns la 14, record absolut în Liga I. De altfel, următoarea în acest clasament este chiar adversara clujenilor din prima etapă, Steaua Bucureşti, care a transferat „doar” 12 jucători. Finanţatorul Florian Walter este mulţumit că a reuşit să dubleze, sau chiar să tripleze fiecare post din echipă şi a dat de înţeles că Vasile Gheorghe şi Claudiu Niculescu sunt ultimele achiziţii din această vară. „Odată cu venirea celor doi, alături de celelalte transferuri, valoarea lotului echipei a crescut. Suntem încrezători că putem face o figură frumoasă în Liga I”, a declarat Walter, pentru site-ul echipei.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Turismul încetinește în România: mai puțini turiști și mai puține nopți de cazare în primul semestru al anului

Durata medie a sejurului a fost de 2,1 zile pentru turiștii români și de două zile pentru vizitatorii din străinătateNumărul turiștilor care au ales...

SRI, după atacul cibernetic de la ANCPI: „Nicio arhitectură de securitate” nu poate compensa parolele slabe și vulnerabilitățile necorectate

Serviciul Român de Informații (SRI) susține că protecția cibernetică a instituțiilor publice depinde în primul rând de măsurile de securitate implementate de fiecare organizație.Reacția...

Descoperire spectaculoasă în Turcia: Arheologii au scos la lumină o statuie rară din marmură, veche de 1.800 de ani

Arheologii au făcut o descoperire remarcabilă în orașul antic Aspendos, din sudul Turciei, unde au dezgropat un grup statuar rar din marmură, vechi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă