18.3 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialFotbalul, gaură neagră

Fotbalul, gaură neagră

Fostul finanţator al clubului Internaţional Curtea de Argeş Benone Lazăr a decis să nu mai investească în fotbal şi să desfiinţeze echipa pentru că nu mai dorea să suporte singur o grupare din Liga I, calificând zvonurile privind falimentul său ca fiind nefondate. „Pot să demonstrez acest lucru cu bilanţul provizoriu pe ultimele şase luni ale grupului nostru de firme. Să fie clar, n-am probleme financiare.” Lazăr spune totuşi de ce a cedat echipa. „Mergeam într-o direcţie greşită şi am vrut să mă opresc la timp. Eram singur şi nu mă simţeam deloc bine.

Bani aveam, dar să bagi singur, ca într-o gaură neagră, nu puteam. Dacă mai venea cineva lângă mine, cu siguranţă nu renunţam.” Fostul patron al lui Internaţional spune şi cu cine s-a sfătuit atunci când a decis să iasă din fotbal. „Am discutat cu George Bosânceanu, fost finanţator la Farul. M-a sfătuit să mă retrag. «Benone, eu am fost fericit când m-am apucat de fotbal, dar am fost şi mai fericit când m-am retras», mi-a zis.” Benone Lazăr ar fi vrut să se asocieze cu cei din Piteşti, dar nu s-a putut. „Criza ne-a blocat proiectul cu stadionul şi baza sportivă de la Curtea de Argeş. Am vrut să colaborăm cu FC Argeş şi am discutat cu primarul Tudor Pendiuc. Eram dispus să cedez 50 la sută din acţiuni. Primarul a acceptat colaborarea şi chiar a pomenit de cupele europene. Dar apoi ni s-a spus că Primăria nu poate să investească alături de noi.”

Internaţional Curtea de Argeş a terminat pe locul 14 în Liga I. Echipa a început pregătirile pentru noul sezon, a făcut trans­feruri, a fost în cantonament în Austria, dar cu o săptămână înainte de start a anunţat că se va retrage din campionat. Locul din Liga I a fost cedat clubului Pandurii Tg. Jiu împreună cu staf-ul tehnic şi lotul de jucători.  

6 milioane în 10 ani

Benone Lazăr a activat în fotbal din 2000 până în 2010 şi spune că a cheltuit în această perioadă 6 milioane de euro. „N-am cheltuit sume fabuloase. Aproximativ şase milioane de euro, dar nu-mi pare rău. Am avut atât bucurii, cât şi regrete. O parte din cheltuieli le-am recuperat prin transferuri de jucători şi din drepturile de televizare.”

Cele mai citite

Piețele ignoră riscurile majore. Șeful JPMorgan spune că nu ar cumpăra acum nici acțiuni, nici obligațiuni americane

Dimon avertizează că rezistența economiei nu exclude apariția unui șoc care să schimbe rapid direcția piețelorDirectorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, consideră că...

Rheinmetall evită să explice absența de la licitație, Guvernul pasează responsabilitatea

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a explicat că statul nu poate interveni în procedura de faliment, administrarea activelor revenind lichidatorului judiciar și creditorilorPromisiunea că șantierul...

Franța interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Legea, o premieră în Europa

Legea nu stabilește modul concret în care va fi verificată vârsta utilizatorilor, această responsabilitate urmând să revină platformelor digitaleFranța devine primul stat european care...
Ultima oră
Pe aceeași temă