33.1 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialGergo Szabo, victorios la Sibiu

Gergo Szabo, victorios la Sibiu

A doua jumătate a Campionatului Naţional de Raliuri a început în week-end-ul trecut, odată cu Raliul Sibiului. De asemenea, proba din oraşul de pe Cibin a fost prima „mixtă” din istoria campionatului, astfel că piloţii au trebuit să alerge pe un traseu de macadam pe care s-au strecurat şi bucăţi de asfalt. Singurul care nu a fost încurcat deloc de aceste schimbări a fost campionul naţional en-titre, Gergo Szabo, cel care s-a simţit de minune pe cele nouă probe speciale şi o superspecială a raliului sibian. Astfel, pe un Mitsubishi Lancer EVO 9, pilotul maghiar a pierdut victoria doar pe proba de noapte de la Şanta şi a câştigat toate celelalte opt probe speciale, plus superspeciala de debut. La final, Szabo s-a impus fără probleme şi a terminat cu peste două minute şi jumătate înaintea lui Valentin Porcişteanu, ocupantului locului secund şi la aproape patru minute în faţa lui Titi Aur, revenit după o lungă absenţă pe podiumul unui campionat naţional.

Marişca, norocosul ghinionist

„Au fost câteva probe foarte alunecoase, dar mă bucur că nu am avut probleme tehnice şi, chiar dacă am lovit la un moment dat un parapet, mă bucur că nu am făcut pană. Per total, sunt foarte mulţumit de această etapă”, a declarat Gergo Szabo, aflat la a doua victorie stagională, după cea din Raliul Argeşului. Liderul clasamentului general, clujeanul Bogdan Marişca, a terminat pe locul patru Raliul Sibiului, la o distanţă de 10 minute de câştigător, după o etapă în care s-a confruntat cu probleme tehnice la maşină, dar şi cu două pene. Cum Marişca nu avea decât o roată de rezervă, pilotul echipei Napoca Rally Academy a ajuns la finalul raliului doar pe trei roţi. Cu toate acestea şi datorită abandonului colegului său, Marco Tempestini, Marişca a terminat pe locul patru acest raliu, dar mai are doar şase puncte avans în clasament faţă de Gergo Szabo. „Pe căldură, maşina nu se comportă foarte bine, am avut probleme cu diferenţialul, care ne-a făcut să pierdem două minute, plus două pene şi schimbarea cutiei de viteze. Locul patru cred că este cel mai bun loc pe care puteam să-l ocupăm”, a spus Marişca, singurul care i-a luat lui Szabo o probă la Sibiu, cea de la Şanta, vineri noaptea. Următoarea etapă a sezonului va fi Raliul Ţara Bârsei, în ultimul week-end al lunii august.

Cele mai citite

Brilianții Ucrainei l-au dat afară din vestiar pe antrenorul Serghei Rebrov

Selecționerul Serghei Rebrov (50 de ani) a fost dat afară de jucătorii care pretind să fie lideri la nivelul lotului, iar apoi a avut...

Ucrainenii îl vor în continuare președinte pe Zelenski (sondaj)

O mare majoritate a ucrainenilor continuă să-l considere pe Volodimir Zelenski preşedintele lor legitim, în pofida prelungirii mandatului său fără alegeri pe fondul invaziei...

Rusia – Ucraina, ziua 846: Rutte promite că Olanda va continua să sprijine Kievul

Premierul olandez în exerciţiu, Mark Rutte, a asigurat că viitorul guvern, în care un rol esenţial îl va juca extrema dreaptă, dar în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă