Un copil de zece ani a găsit două grenade într-unul dintre cele mai aglomerate parcuri din Bucureşti. După ce a făcut o baie în lacul din parcul IOR, băiatul a ieşit să-şi ia hainele şi a dat peste două grenade. El a anunţat imediat poliţia, potrivit Realitatea TV.
Grenadele, una ofensivă şi una defensivă, erau în stare de funcţionare. “Acestea au fost ridicate şi duse la Ciolpani pentru a fi distruse şi facem verificări”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. “Noi facem cercetări să stabilim cum au ajuns grenadele acelea acolo, suntem în 2010 în timp de pace, nu de război”, a adăugat el.