O comedioară aparent uşurică s-a dovedit a fi una foarte izbutită, din care nu lipsesc prieteniile, ciudăţeniile, căţeii şi o aventură total neaşteptată, atunci când mai mulţi amici se decid să-şi trăiască un weekend ca pe vremuri, într-un hotel al tinereţii, în care intră într-un jacuzzi, bine aghesmuiţi. Când se trezesc, stupoare! Timpul se dă înapoi, de la serialele care sunt difuzate pe televizor la politicieni şi la tunsori, întreaga lor existenţă trebuind să fie retrăită identic, pentru a mai avea vreo cât de mică şansă de a reveni în prezent. Ingenios este faptul că alături de ei e şi un puşti, pe care nu-l afectează fizic această călătorie, dar îl îngrijorează faptul că dacă părinţii lui nu s-ar mai fi întâlnit, el ar fi pierit.
Viaţa de noapte a anilor ’80, care la noi au fost cei mai sumbri, peste Ocean era una palpitantă şi extrem de amuzantă, chiar dacă uneori uşor periculoasă. Personajele reuşesc să-şi facă puţină ordine în propriul destin, să se întrebe dacă ar lua-o de la capăt altfel şi mai ales să experimenteze o mulţime de trăiri nostalgice. Umorul este omniprezent, nemaiţinând cont de scurgerea lui Cronos, iar telefoanele pline de reproşuri devin de un amuzament fără margini. Finalul este unul pe care ni l-am dori cu toţii!
TELEPORTAŢI
ÎN ADOLESCENŢĂ
SUA, 2010, durata 1h 39 min.
Hot Tub Time Machine
Regia: Steve Pink.
Cu: John Cusack, Rob Corddry, Craig Robinson, Clark Duke, Chevy Chase, Crispin Glover, Lizzy Caplan.
Preţ: 49,90 lei.
Distribuit de PRO VIDEO.