12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalFOTO Un restaurant de pește în vestul României

FOTO Un restaurant de pește în vestul României

În căutarea rețetelor tradiționale pentru pro­iectul de gastronomie românească de secol XXI, am străbătut țara în lung și-n lat și, recent, am ajuns în vest; prima oprire în Timișoara: restaurantul Sabres – o surpriză cât se poate de plăcută, mai ales că nu aveam speranțe mari în zonă când vine vorba de preparate pescărești.

Ei bine, am dat peste, probabil, cea mai bună ciorbă de pește din această parte a României. Aromată, densă, cu bucăți mari de pește fără oase, pe care-o iuțești sau îndul­cești cât simți nevoia, fiindcă ardeiul tăiat rondele vine separat, la fel și gogoșarul proaspăt – îți vine să mănânci două porții și te gândești serios să lași loc și de a treia.

Am încercat, apoi, în așteptarea felurilor principale, niște jumări de crap – să meargă vinul (un Riesling ni s-a părut că ar face casă bună cu mălaiul în care sunt prăjite și ar face și față mujdeiului, ceea ce-i grea misiune; a făcut!).

Ceea ce vine după borșul de pește, la Sabres, e „Misiune imposibilă 17“ (sau ce episod o fi urmând): saramura de crap de Dunăre și plachia de somn de captură au gusturi intense, dar echilibrate (nimic nu e „prea“; totul e, evident, „cât trebuie“) și materie primă de calitate foarte bună.

Multe lucruri bune s-ar putea spune despre Sabres, ceea ce ar explica, măcar în parte, secretul istoriei de succes a acestui restaurant timișorean. Noi o să mai consemnăm aici că, în afară de mâncare – și de o echipă alertă și atentă la client, care adaugă ospitalitate în completarea preparatelor foarte bune –, atât inte­riorul elegant și primitor (deloc intimidant), cât și grădina (cu havuz cu pești, verdeață multă, mobilier confortabil și multiple grade de elevație, evitând monotonia) completează imaginea succintă a unuia dintre cele mai reușite și neașteptate restaurante din vestul țării.

 

Sabres Fish Restaurant

Str. Craiova nr. 1, Timișoara

Tel: (+4)0756.722 .737

www.sabres.ro

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă