2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialArbitrajul – o oportunitate pentru mediul de afaceri

Arbitrajul – o oportunitate pentru mediul de afaceri

Conferința ”How to Build Trust in Institutional Arbitration”, organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), cu sprijinul Societății de Avocați Stoica și Asociații, a Asociației Barourilor din Germania și a Asociației Germano-Române a Juriștilor, a reunit vorbitori internaționali de marcă care au relatat din experiența lor în arbitrajul internațional și au prezentat aspecte practice legate de arbitraj.

Astfel, am aflat cum funcționează arbitrajul cross-border și particularitățile diferitelor jurisdicții. În partea a doua s-a discutat care sunt principiile fundamentale ale arbitrajului. Vorbitorii au prezentat și discutat deschis teme actuale legate de acest aspect, dar și evoluția viitoare a arbitrajului. Vorbitorii au fost de acord că un arbitraj bun depinde de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți ar fi: o clauză compromisorie bună, reguli transparente ale Curții de Arbitraj alese pentru procesul de arbitraj, buna cunoaștere a legislației și flexibilitatea instituției alese, a parților și a arbitrilor. Concluzia a fost că părțile pot influența pozitiv calitatea arbitrajului, iar tocmai această flexibilitate, de care se pot bucura părțile, face diferența majoră dintre un proces în fața instanțelor de stat și unul de arbitraj.

În arbitraj, așteptările tuturor celor implicați sunt esențiale – ele trebuie înțelese corect, iar apoi arbitrii vor încerca să le îndeplinească. Din experiența țărilor care s-au prezentat în cadrul conferinței, arbitrajul constituie o oportunitate pentru mediul de afaceri. Statele respective au realizat că arbitrajul este o necesitate pentru comunitatea de business. Pentru ca o țară să aibă succes, trebuie să accepte această provocare, ceea ce înseamnă că trebuie să-și adapteze sistemul legislativ. Legislația și sistemul juridic trebuie adaptate nevoilor mediului de afaceri. În Austria, de pildă, arbitrajul este un succes.

Printre temele dezbătute s-a numărat și transparența în arbitraj. Acest subiect este nou, nu exista acum 20 de ani. De exemplu ICC (International Chamber of Commerce), VIAC (Vienna International Arbitral Center) sau Milano Chamber of Commerce au introdus reguli noi de publicare a procedurilor din tribunalelor arbitrale. Întrebarea este, dacă cei care au agreat acum 10-20 de ani arbitrajul în contracte sunt mulțumiți de încercarea de transparentizare a procesului de la ora actuală. Mai mult instituțiile, și nu părțile, sunt cele care doresc să transparentizeze procesul arbitrajului, pentru a nu se crea impresia unui cerc închis. Însă apare paradoxul transparență versus confidențialitate, cea din urma dorită de părțile care aleg arbitrajul. Trebuie deci găsit un echilibru.

Unul din grupurile țintă ale conferinței au fost tinerii care se pregătesc să se specializeze în domeniul arbitrajului. În special lor li s-a adresat prezentarea „How to become an arbitrator? Education, skills and ethics.”

Prima conferință AHK România despre arbitrajul internațional a reunit vorbitori din mai multe țări europene, iar prezentările acestora au fost foarte bine primite de public. Prezentările au fost susținute de: Piotr Nowaczyk (Polonia), dr. Claudiu Dinu (România), dr. Christian Konrad (Austria), Csaba Kovacs (UK), Cristiana Stoica (România), prof. dr. Hanns-Christian Salger (Germania), Jan Schäfer (Germania) și Bianca Krakkai (Germania). Conferința a fost moderată de prof. dr. Claus Köhler, președintele Curții de Arbitraj de pe lângă AHK România. Feedback-ul pozitiv ne încurajează să reluăm conferința și anul viitor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă