Ținta principală este șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, care poate fi obligată să se prezinte la audieri. Noile reguli permit inclusiv audierea prin videoconferință a fugarului Sebastian Ghiță. Alți martori ai acuzării vor fi Traian Băsescu și Elena Udrea.
Persoanele chemate la audieri de către Comisia pentru controlul SRI vor fi obligate să se prezinte, potrivit unei modificări a regulamentului care reglementează funcționarea acestui for. Noua hotărâre a fost adoptată, ieri, de plenul reunit al Parlamentului cu 226 de voturi ”pentru”, 43 împotrivă și două abțineri. USR a votat în favoarea proiectului, alături de PSD și ALDE. Liberalii au votat împotrivă.
Președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda (PSD) a spus că nu sunt prevăzute penalizări pentru cei care nu se prezintă la audieri. Însă, documentul votat ieri de parlamentari menționează că pentru cei chemați la audieri se aplică dispozițiile din Regulamentul Parlamentului, și anume articolul 9. Acest articol menționează explicit că refuzul persoanelor chemate la o comisia de anchetă parlamentară de a furniza informațiile solicitate „poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală”.
Planul lui Liviu Dragnea
O țintă a Comisiei SRI este șefa DNA Laura Codruța Kovesi. Președintele PSD Liviu Dragnea a dat semnalul în acest sens afirmând că parlamentarii din Comisiai SRI anchetează modul în care Traian Băsescu a numit-o pe Kovesi la șefia DNA în 2013. ”Cum a fost numită Kovesi de Traian Băsescu în 2013? Comisia SRI va ajunge în posesia numirii lui Kovesi în 2013. E foarte aproape. Ca să stea în picioare, să nu țipăm unii la alții, aceste lucruri trebuie să fie făcute instituțional, ca să aibă greutate și să stea în picioare. Sper că nu am stricat noaptea unora. Eu cred că această comisie va ajunge la rezultate”, a anticipat Dragnea.
Decizia modificării regulilor a venit după ce fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a prezentat Comisiei SRI o listă cu 65 de persoane care ar trebui audiate – 11 persoane din presă, 15 din politică, 11 ofițeri și foști ofițeri SRI și 13 oameni de afaceri.
Pentru unii politicieni, nu a fost nevoie de instituirea vreunei obligații pentru a se prezenta în fața comisiei conduse de Claudiu Manda. Fostul președinte Traian Băsescu a confirmat că se va prezenta la comisie, urmând ca audierea lui să aibă loc săptămâna viitoare. Astăzi, comisia o va audia pe Elena Udrea.
Transparență de dragul lui Ghiță
O altă modificare a regulamentului vizează desfăşurarea lucrărilor comisiei în conformitate cu legea privind informaţiile clasificate. Manda a precizat că această modificare vine în urma sesizării fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir, care l-a acuzat pe liberalul Cezar Preda, membru al Comisiei SRI, că a făcut publice informații din lucrările comisiei care ar avea caracter clasificat.
„În sensul că, dacă nu facem referiri la informaţii cu caracter secret, strict secret, secret de serviciu sau secret de stat, sunt lucruri pe care le putem dezvolta, comunica, în cadrul comisiei şi sunt lucruri pe care le putem comunica inclusiv public”, a explicat Manda. Un anumit grad de transparență a fost solicitat Comisiei SRI de mai multă vreme de societatea civilă, dar, acum, posibilitatea de a comunica va fi folosită pentru a transmite anumite mesaje în concordanță cu misiunea deja fixată de Liviu Dragnea.
Primul căruia i s-ar putea aplica noile reguli este fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, unul dintre cei care au acuzat-o de mai multe ori pe Laura Codruța Kovesi. ”Discuţia pe care putem să o avem prin videoconferinţă cu domnul Ghiţă se poate face atâta timp cât nu va face referire la documente care să fie cu caracter de informaţii clasificate. Aşa că putem să-l audiem prin videoconferinţă exact aşa cum a fost audiat şi la instanţă”, a susţinut Manda. Decizia vine chiar la dorinţa lui Sebastian Ghiţă de a se adresa Comisiei SRI. Acuzat de luare de mită și spălare de bani, Ghiță a fugit în Serbia, fiind plasat sub control judiciar de autoritățile sârbe.
Nemulțumiri la adresa serviciului lui Hellvig
Noile reguli vizează și obligarea SRI de a răspunde solicitărilor comisiei în termen de şapte zile lucrătoare. Până acum, SRI trebuia să răspundă comisiei ”în timp util”.
Claudiu Manda este nemulțumit de răspunsul primit de la SRI în cazul „Sufrageria”, întrucât nu ar fi justificat caracterul de informaţie clasificată şi ”este anormal ca SRI să nu ştie ce fac ofiţerii săi”. Comisia SRI a cerut Serviciului, pe 20 septembrie să-i transmită dacă George Maior şi Florian Coldea s-au aflat acasă la Gabriel Oprea în seara celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezindenţiale din 2009.
PNL s-ar putea adresa CCR
PNL analizează posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională modificările aduse regulamentului de funcţionare a Comisiei parlamentare de control a SRI, a anunţat preşedintele PNL Ludovic Orban.
”Astăzi a fost modificat în plenul reunit regulamentul de funcţionare a Comisiei SRI, în care practic se generează obligaţii pentru cetăţeni şi anume obligaţia pentru orice cetăţean care este convocat la comisia SRI să se prezinte atunci când este convocat. Readuc aminte acestei majorităţi toxice care îşi bate joc de România că această comisie este o comisie pentru supravegherea SRI, nu pentru supravegherea cetăţeanului român. Este total neconstituţional, împotriva legii şi împotriva democraţiei ca printr-un regulament al unei entităţi, chiar şi de la nivel parlamentar, să generezi obligaţii pentru cetăţeni. Nu am mai văzut aşa ceva.(…) Studiem posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională această modificare pentru că noi considerăm că este profund neconstituţională şi că afectează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, a afirmat Orban, la Parlament.