„Dracula Nights at Corvinilor” se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni.
Castelul Corvinilor din Hunedoara are, timp de o săptămână, un nou punct de atracţie pentru turişti sau localnici: Festivalul „Dracula Nights at Corvinilor Castle”, care are drept scop tocmai promovarea monumentului istoric ca destinaţie de vacanţă. Festivalul a debutat luni seară şi sute de persoane au luat parte la deschidere. „Chiar am avut emoţii, având în vedere că a plouat torenţial cu câteva ore înainte şi a fost destul de frig, dar la început au fost circa 300 de participanţi, ceea ce este foarte bine”, a declarat directorul festivalului, Alexandru Gruian. Participarea este cu atât mai îmbucurătoare cu cât în acest an, din considerente financiare, manifestarea nu mai este acompaniată de alte acţiuni, cum s-a întâmplat anul trecut, ci este axată strict pe proiecţii de filme, dar cu actori cunoscuţi.
Filme de bună calitate
Până duminică, participanţii la festival vor putea viziona filme de foarte bună calitate, de acţiune, SF sau de groază, însă nu neapărat sângeroase. Toate proiecţiile vor începe la ora 22.00, iar intrarea publicului este gratuită. Anul trecut, la prima ediţie a festivalului au fost zi de zi între 300 şi 600 de spectatori care s-au bucurat de fiecare moment în parte. Numele lui Dracula nu este asociat întâmplător cu Castelul Corvinilor, iar anul trecut sângerosul conte şi-a făcut simţită prezenţa între zidurile fortăreţei. Vlad Ţepeş, mai cunoscut peste hotare sub numele de Dracula, nu este străin de meleagurile hunedorene sau de Castelul Corvinilor. Potrivit istoricului Radu Florescu, în 1452 Vlad Ţepeş l-ar fi vizitat pe Iancu de Hunedoara la castel pentru prima dată, iar 10 ani mai târziu Ţepeş, care căuta refugiu după atacul de noapte asupra unei tabere turceşti, a fost judecat şi întemniţat pentru mai bine de un an la castel, după care a avut domiciliu forţat la Vişegrad.
Castel unicat
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost construit în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. Este o construcţie impunătoare, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelăria pietrei cioplite. El a fost o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea. După ce şi-a pierdut utilitatea iniţială, castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu. Unic în România ca arhitectură, monumentul este vizitat anual de mii de turişti, mulţi dintre ei din Ungaria.