10.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăLifestyleNebun după fotbal

Nebun după fotbal

Spania ar putea avea un susţinător-surpriză în semifinala de mâine cu Germania: pe tenismanul Rafael Nadal, nr. 1 mondial în acest moment.

Rafael Nadal, care duminică seară a câştigat pentru a doua oară Turneul de la Wimbledon, spune că ţine legătura cu jucătorii antrenaţi de Vicente del Bosque. Şi că se gândeşte dacă poate ajunge în Africa de Sud pentru meciurile pe care le mai are de disputat Spania la Cupa Mondială, adică semifinala cu Germania şi, indiferent de deznodământul acesteia, finala mare sau mică, informează The Mirror, citând un interviu acordat de spaniol site-ului oficial de la Wimbledon.

„Sunt un fan nebun după fotbal şi cu siguranţă un suporter al echipei naţionale. Ţin legătura cu jucătorii. Doresc echipei toate cele bune. Aş vrea să fiu în Africa de Sud, dar e foarte departe. Trebuie să fac un tratament pentru genunchi şi apoi mă voi gândi dacă voi merge”, a spus Nadal. „Noi, spaniolii, am avut în ultimii doi ani succese importante la mai toate sporturile. Probabil că suntem în cel mai bun moment al sportului iberic”, a comentat ibericul.

Coincidenţa campionilor

Nadal a câştigat pentru prima dată Turneul de la Wimbledon în 2008, chiar înainte ca Spania să câştige Campionatul European. El crede că şi la Cupa Mondială Spania are şanse mari să cucerească trofeul. „Să ajungi în semifinale este o performanţă mare şi noi avem o şansă mare”, a mai spus el. Tenismanul spaniol a mărturisit că a avut emoţii cu o seară înaintea finalei sale de la Wimbledon, când a urmărit sfertul de finală de la Cupa Mondială dintre Spania şi Paraguay, scor 1-0. „Am urmărit sfertul de finală împotriva Paraguayului cu o noapte înainte de finala mea. Am fost puţin speriaţi, dar am marcat în ultimele zece minute. A fost fantastic”, a precizat Nadal. Cu câteva zile înainte, Nadal declarase, pentru site-ul oficial al Turneului de la Wimbledon, că fotbalul ar trebui să se inspire din tenis şi să admită un număr de reluări video pentru a tranşa litigiile dintr-un meci.

„Ar trebui folosit «hawk-eye» sau altceva de genul acesta. Toate sporturile din lume beneficiază de tehnologie, aşa că fotbalul ar trebui să folosească asta curând, mai ales în asemenea competiţii. Cupa Mondială este o dată la patru ani. Cred că FIFA trebuie să schimbe ceva”, a spus Nadal. La unele partide, jucătorii de tenis au dreptul să facă apel de trei ori într-un set la tehnologia „hawk-eye” (ochi de vultur), dacă se îndoiesc de deciziile arbitrilor de linie. Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a câştigat, duminică, pentru a doua oară în carieră, Turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe cehul Tomas Berdych, în trei seturi, scor 6-3, 7-5, 6-4. Nadal a obţinut al optulea titlu de Grand Slam din carieră. Învingător la Paris în urmă cu o lună, Nadal a reuşit a doua dublă Roland-Garros/Wimbledon, după cea din 2008. Spania, campioana europeană entitre la fotbal, s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, acolo unde va întâlni naţionala Germaniei, într-un meci care se va disputa mâine, la Durban.

Bilete de la Rafa

Nadal a anunţat că, împreună cu unul dintre sponsorii săi, va oferi unui suporter spaniol două bilete la finala Campionatului Mondial, care va avea loc duminică, la Johannesburg. Pe lângă biletele de intrare la meci, fanii vor beneficia şi de bani pentru a plăti toată excursia.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă