6.5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialPacienţii, privaţi de hrana de acasă!

Pacienţii, privaţi de hrana de acasă!

Prevalându-se de prevederile legii drepturilor pacienţilor, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa interzice bolnavilor să mai primească sacoşe cu mâncare de la rude. Decizia vine în contextul în care spitalul traversează una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere financiar.

Aparţinătorii care nu respectă re­gu­­lamentul impus de conducerea unităţii sanitare nu vor mai avea acces în spital, iar pacienţii riscă să fie externaţi. „Aşa cum medicii au obligaţii, şi pacienţii au obligaţii. Citiţi Legea drepturilor pacientului”, a sugerat jurnaliştilor dr. Dănuţ Căpăţână, managerul spitalului. Re­pre­zentanţii celei mai mari unităţi sanitare din judeţ susţin că pacienţii trebuie să respecte regulile dacă vor să se facă bine. „Prin externalizarea serviciului de hrană, mesele sunt suficiente pentru afecţiunile pe care pacienţii le au. Noi avem oameni specializaţi, dieteticieni care fac meniuri pentru fie­care afecţiune în parte. Dacă aparţinătorii aduc pacienţilor fructe şi ei nu au voie? Aşa am putea şi noi să nu ne mai batem capul şi să le dăm ca la armată ciorbă şi fasole”, a adăugat dr. Căpăţână. De la externalizarea bucătăriei, reclamaţiile cu privire la mâncarea servită în spital au început să apară atât din partea personalului medical, cât şi din partea pacienţilor. Oamenii acuzau faptul că mâncarea este puţină, dar şi de proastă calitate.

Mai mult, personalul medical s-a plâns de faptul că mâncarea este adusă cu lifturile cu care se transportă morţii şi gunoaiele.  Despre interzicerea aducerii mâncării de acasă, pacienţii nu au cuvinte de laudă la adresa conducerii spitalului. „Nu este în regulă să ne interzică. În spital, mâncarea nu este gustoasă. Eu am mâncat numai de acasă”, a declarat Constantin Nistor.

Cele mai citite

Cum să deschizi și dezvolți un PFA în 2025?

Deschiderea unui PFA (Persoană Fizică Autorizată) poate fi primul pas către independența financiară și construirea unei cariere pe cont propriu. Totuși, procesul implică...

Cum să deschizi și dezvolți un PFA în 2025?

Deschiderea unui PFA (Persoană Fizică Autorizată) poate fi primul pas către independența financiară și construirea unei cariere pe cont propriu. Totuși, procesul implică...

Cultura și istoria Malaeziei: cele mai importante situri istorice și tradiții locale

Malaezia este o destinație care te poartă printr-o călătorie fascinantă în timp, un loc unde trecutul se întâlnește cu prezentul într-o armonie uimitoare....
Ultima oră
Pe aceeași temă