4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialSărăcia se mută la cort

Sărăcia se mută la cort

Zeci de familii au creat un adevărat cartier de corturi pe malul Jiului. Oamenii stau pe malul apei ca să nu plătească întreţinere în apartamente.

Zeci de familii din Valea Jiului strâng bani albi pentru zile negre şi, ca să mai facă ceva economii să poată ieşi din iarnă, au ales să părăsească oraşele pe perioada verii. Cei care au recurs la astfel de metode sunt mai ales pensionarii, care se tem că la iarnă nu vor mai face faţă cheltuielilor. Amplasamentele preferate de către cei care îşi părăsesc locuinţele pe timpul verii sunt situate pe Valea Mureşului ori în zona Retezatului, unde oamenii stau din iunie până în septembrie, ca să facă economii la plata utilităţilor măcar pe perioada verii. În plus, dacă se duc la munte, oamenii mai adună fructe de pădure şi ciuperci ori aleg cursurile de apă, unde pescuiesc cât e ziua de lungă. „Ne strângem în grupuri şi ieşim la apă. Mie îmi place la Strei, la Balomir, lângă Haţeg. Stăm cu cortul şi câte o lună de zile. Venim la Petroşani doar când trebuie să ne primim banii şi să vedem ce mai este pe acasă. Ne-am deconectat de la cablu, de la telefon şi internet până în septembrie. Sunt trei milioane de lei economisite, pe lângă apă şi curent, unde plătim doar abonament. La cort este ieftin, adică nu plăteşti”, spune Dorin M., un fost miner plecat pe râul Strei încă de la începutul lunii iunie. Soţia lui spune că au stat „în natură” chiar şi pe perioada ploilor de la mijlocul lunii, când vremea a fost friguroasă, pentru că aici clima oricum este mai blândă decât în Petroşani.

Hrană din pescuit

„Noi suntem în concediu de odihnă şi am venit cu soţia şi copiii. De două săptămâni şi ceva stăm aici la Brănişca, la pescuit. Nu mai sunt bani pentru concediu la mare, pentru că avem credite, la mină salariul nu mai este cum era pe vremuri. Aşa că asta e o soluţie bună de a te relaxa. Şi soţia mea pescuieşte, nu a avut încotro şi a  învăţat. E frumos totuşi, e linişte şi nu te deranjează nimeni”, adaugă şi Nicolae Dobai, un alt ortac pasionat de pescuit, care a venit la Mureş, în apropiere de municipiul Deva.  

 

Nu mai au bani

Numărul celor care au ales să-şi părăsească apartamentele pentru traiul în natură este tot mai mare. De vină sunt şi anunţurile privind tăierea subvenţiilor pentru încălzire, care i-au speriat pe mulţi localnici, ale căror venituri sunt oricum mici. Oamenii spun că au ales această soluţie din cauza disperării.

Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă